Un politician de încredere este un om care stă pe picioarele sale. Pare simplu, dar în viaţa reală e greu să măsori autonomia unei persoane. Firele care-i leagă pe oameni sunt complicate, iar „datoriile” unora faţă de alţii nu sunt mereu evidente.
Am văzut, în trecut, miniştrii categorici şi siguri pe sine, devenind servili şi mieroşi fără nicio explicaţie aparentă. În politica românească funcţionează cu siguranţă asemenea dependenţe secrete, care iau, de ochii lumii, aparenţa galanteriei sau înfăţişarea unor tovărăşii de „idei”, relatează Deutsche Welle.
Dar când dependenţele sunt cunoscute şi mărturisite public, atunci e cu atât mai firesc ca lumea să pretindă delimitări. România nu este o excepţie.
Recent, în Germania s-a petrecut un caz asemănător. Fostul preşedinte al Republicii Federale, Christian Wulff, a fost nevoit să demisioneze din cauza legăturilor sale de prietenie cu diverşi oameni de afaceri care i-au făcut de-a lungul timpului servicii, aparent, dezinteresate.
În octombrie 2008, pe când ocupa funcţia de prim-ministru al landului Saxonia Inferioară, Christian Wulff a primit de la un bogat om de afaceri, Egon Geerkens, un împrumut de 500.000 de euro, pe care s-a străduit timp de doi ani să-l ţină secret.
În februarie 2010, răspunzând unei interpelări pe această temă în parlamentul landului, Christian Wulff a negat orice legătură de afaceri cu Egon Geerkens, dar la scurtă vreme a contractat de la BW-Bank un împrumut pentru a stinge creditul către finanţatorul său deconspirat.
Dar o afacere mai veche a părut să arunce o umbră şi mai mare asupra integrităţii sale. În plin scandal legat de legătura disimulată cu creditorul său, a ieşit la iveală relaţia de prietenie cu producătorul de film David Groenewold, care îl invitase în vacanţe în mai multe rânduri şi pentru care ar fi intermediat în 2007 o garanţie de stat (a landului Saxonia Inferioară) pentru un împrumut bancar.
În cele din urmă, acuzat de trafic de influenţă, preşedintele Germaniei, Christian Wulff, a demisionat în 17 februarie anul acesta.
Faptul că un om politic cu înalte responsabilităţi are datorii faţă de unii sau alţii dintre prietenii săi ridică mari probleme. Chiar şi actualul ministru de finanţe din Republica Federală, Wolfgang Schäuble, a fost nevoit în 2000 să demisioneze din funcţia de şef al grupului parlamentar creştin-democrat şi creştin-social din Bundestag după ce a ieşit la iveală că acceptase, în 1994, o donaţie în valoare de 100.000 de mărci de la un lobbyist activ pe piaţa vânzărilor de armament.
După o lungă perioadă de relativă dizgraţie, a revenit în prim-planul politicii abia în perioada guvernării Merkel, când a fost numit mai întâi în fruntea Internelor iar ulterior la conducerea Finanţelor. Iată aşadar că relaţia politicienilor cu lumea afacerilor este pândită de cele mai mari pericole.
Este adevărat că, spre deosebire de fostul preşedinte al Germaniei, Daniel Constantin nu deţinea nicio funcţie publică când a împrumutat banii şi n-a negat nicio clipă datoria faţă de protectorul său.
În precizările pe care le face, ministrul agriculturii susţine că avea posibilitatea, ca administrator al unei firme, să obţină împrumutul pentru construcţia unei case noi de la bancă, dar că Dan Voiculescu l-a împrumutat el însuşi, cu multă prietenie.
Se înţelege, în condiţii mult mai avantajoase: ”Contractul de împrumut – explică pe blog Daniel Constantin – expiră în anul 2016-2017, putând fi prelungit oricând după această dată, precum poate fi rambursat în rate egale sau în orice altă formă, în funcţie de posibilităţi”.
Între prieteni este un gest frumos, dar între colaboratori politici este un semnal de alarmă. Căci, aşa cum scria Niccolo Machiavelli, pentru a păstra loialitatea colaboratorului său, „principele trebuie să-i acorde onoruri, să-l facă bogat, să-l îndatoreze faţă de el, fără ca el să-şi dea seama că fără principe n-ar putea să existe”.
Aşadar, ca să risipească toate suspiciunile, ministrul Daniel Constantin ar trebui să restituie pe dată creditul datorat. La fel cum a încercat Christian Wulff în secret, Daniel Constantin ar trebui, de astă dată în văzul lumii, să stingă, cu un credit obţinut de la bancă, datoria către binevoitorul său prieten.
