Mircea Popa

Ministru: Bucureștenii vor avea căldură la iarnă

apa-calda, București, caldura, ELCEN, RADET

„Vreau să repet un mesaj pe care l-am transmis și până acum: dau asigurări bucureștenilor că nu va fi oprit agentul termic în această iarnă. Avem consultări permanente, sunt discuții, toată lumea a înțeles, de la furnizorii de gaze până la furnizorii de agent termic, că trebuie făcut un efort pentru ca bucureștenii să nu sufere din cauza unor datorii istorice acumulate de RADET. Respingem cu fermitate orice încercări de manipulare sau de politizare a acestui subiect, mai ales în această perioadă de efervescență socială, și facem apel la responsabilitate din partea tuturor părților. Respingem orice fel de tentativă de alarmare gratuită a populației (…) Sperăm în continuare la o atitudine responsabilă și de colaborare din partea RADET și a Consiliului Municipal”, a declarat Andrei Gerea.

 

 

Bucureștenii vor avea în această iarnă apă caldă și căldură, iar Electrocentrale București (ELCEN) plătește în fiecare zi consumul la Romgaz, a declarat, vineri, și directorul general ELCEN, Marcel Octavian Nicolaescu, după ce RADET a anunțat că Romgaz va întrerupe furnizarea gazelor naturale către ELCEN.

 

 

„Vom avea în această iarnă apă caldă și căldură. Bucureștenii vor avea asigurate nevoile. Astăzi a fost, probabil, o disfuncționalitate în comunicare vis-a-vis de faptul că, la un moment dat, a apărut această știre că Romgaz întrerupe livrarea gazelor. La Romgaz plătim în fiecare zi consumul curent până la momentul 15 noiembrie, când trebuie să eșalonăm aceste datorii care sunt acumulate la ei, determinate de faptul că RADET nu ne-a plătit factura de gaze. Acum încasăm factura lunii aprilie 2013, iar la subvenție suntem la ianuarie 2014”, a spus Nicolaescu, citat de Agerpres.

 

 

RADET a anunțat vineri că Electrocentrale București nu mai furnizează regiei energie termică pentru apa caldă și căldura bucureștenilor racordați la sistemul centralizat, ceea ce va duce la iminenta sistare a activității regiei, și spune că a primit o notificare de la ELCEN prin care i s-a comunicat că,începând de vineri, 6 noiembrie, ora 12.00, Romgaz întrerupe furnizarea gazelor naturale către ELCEN.

 

 

”Situația în care ne aflăm azi este foarte gravă și afectează bucureștenii în mod direct. Vă asigur că vom face tot ce depinde de noi din punct de vedere uman și profesional pentru deblocarea situației actuale”, a declarat directorul general al RADET, Valentin Vițalariu, citat într-un comunicat al regiei.

 

 

Pe de altă parte, Consiliul de Administrație al Romgaz a decis pe 15 octombrie prelungirea contractului de furnizare gaze către ELCEN, compania anunțând atunci public pentru a doua oară consecutiv că va sista furnizarea dacă ELCEN nu va prezenta, până pe 15 noiembrie, un program ferm de stingere a datoriilor restante față de Romgaz.

 

 

Potrivit unui anunț al Romgaz remis Bursei de Valori București (BVB), pe 15 octombrie, Romgaz a semnat cu ELCEN un act adițional la contractul de furnizare de gaze dintre cele două companii care prevede continuarea livrărilor până pe 15 noiembrie. Pentru cantitățile de gaze primite în intervalul 15 octombrie-15 noiembrie 2015, ELCEN va plăti Romgaz suma de 86,87 milioane lei.

 

 

Ultimele Articole