Ministrul Comunicaţiilor: Statul nu are de gând să vândă Poşta Română

ministrul Comunicatiilor, Posta Romana, Valerian Vreme

Investiţiile preconizate a fi realizate în următorii 2 ani vor viza retehnologizarea şi informatizarea Poştei în aşa fel încât, în 2013, compania să fie pe „o poziţie solidă pe piaţă”, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme. In 2013, în piaţa serviciilor poştale vor intra mari jucători, concurenţa va fi acerbă, iar Poşta Română trebuie să fie pregătită pentru asta, a mai spus oficialul. Valerian Vreme a declarat, pe de altă parte, că statul nu are de gând să vândă pachetul de 75 la sută pe care îl deţine la companie.

 

Ministrul Comunicaţiilor nu a exclus însă varianta ca Poşta Română să aibă, în curând, un acţionar minoritar, dacă Fondul Proprietatea va scoate la vânzare pachetul de 25% din acţiuni. Potrivit ultimelor date financiare comunicate de companie, Poşta Română a înregistrat în primul semestru din acest an pierderi de 70,3 milioane lei, cu 75% mai mari faţă de nivelul pierderilor din perioada similară a anului trecut.

 

Rezultatul negativ a fost cauzat de “conjunctura economică nefavorabilă, ca urmare a crizei economice, care şi-a pus amprenta şi pe piaţa serviciilor poştale, încetinind ritmul de creştere a cifrei de afaceri, au declarat oficialii companiei.

Ultimele Articole