Ministrul de Interne: Nu se va merge cu urna volantă la cei înzăpeziţi

2012, alegeri, parlamentare, urna-mobila

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că este convins că dacă ninsorile vor fi abundente vor apărea, probabil, „unele probleme”, însă s-au dispus măsuri de acţiuni preventive, precum împrăştierea de material antiderapant şi restricţionarea temporară a circulaţiei, până la crearea condiţiilor de deplasare, scrie Mediafax.

 

„Nu se poate curăţa un drum în timpul în care se produce ninsoarea, trebuie o anumită perioadă ca drumul respectiv să fie degajat. Dar dacă acţionăm din timp preventiv – şi eu veneam în dimineaţa aceasta ( sâmbătă dimineaţa – n.r.) dinspre Topliţa, erau pe traseul acesta, Topliţa – Târgu Mureş, trei utilaje, deja împrăştiau materialul antiderapant (…). Şi restricţionarea, nu închiderea drumului, restricţionarea circulaţiei până la crearea condiţiilor de deplasare, cred că este o măsură bună. Decât să rămâi înzăpezit o noapte pe un drum, să şi încurci utilajele care acţionează la deszăpezire, e mai bine pe perioadă scurtă de timp să restricţionăm, să curăţăm drumul şi după aceea să facem circulaţia fluentă”, a spus Duşa, precizând că se referă la restricţionarea circulaţiei, temporară, pe anumite sectoare de drum în „puncte critice” din Bistriţa, Maramureş, Suceava sau Valea Prahovei.

 

El a adăugat că le-a atras atenţia autorităţilor să ia măsuri pentru degajarea căilor de acces spre secţiile de votare, în caz de ninsori abundente, subliniind că nu se va merge cu urna volantă la cei înzăpeziţi, ci doar la cazuri medicale.

 

„Am atras atenţia primarilor şi prefecţior, preşedinţilor de consilii judeţene să ia toate măsurile pentru degajarea căilor de acces spre secţiile de votare. Ce vreţi să vă spun, că organizez eu transportul spre secţia de votare? Nu pot să spun asta. Nu. Vom lua măsuri, prin instituţiile abilitate, să degajăm drumurile şi căile de acces spre secţiile de votare. Deci conform Legii 35/2008, la solicitarea cetăţeanului care nu se poate deplasa şi cu adeverinţă de la medic că este în imposibilitatea de a se deplasa, la fiecare secţie de votare trebuie să existe o urnă volantă şi se deplasează o echipă din Biroul Electoral la persoana respectivă. Dar aceasta nu înseamnă că se deplasează la cei care sunt înzăpeziţi. Se deplasează la persoanele care conform actului medical nu se pot deplasa spre secţia de vot”, a arătat Mircea Duşa.

 

Meteorologii au emis, vineri, două avertizări cod galben de ninsori şi ploi, potrivit cărora precipitaţiile vor afecta, începând de sâmbătă seară, Banatul, Crişana, Maramureşul, nordul Moldovei, Transilvania şi Oltenia, urmând să se extindă, duminică, în toate regiunile.

 

Potrivit primei avertizări, valabilă de sâmbătă, ora 17.00, până duminică, la ora 8.00, vremea se va înrăutăţi treptat în vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte. În seara zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ninge în Banat, Crişana, apoi şi în Maramureş şi nordul Moldovei, iar în Transilvania şi Oltenia vor fi precipitaţii mixte. În zona montană şi în Banat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări în sudul şi sud-estul ţării, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli ninsoarea.

 

A doua avertizare cod galben este valabilă duminică, între orele 8.00 şi 20.00, fiind anunţate precipitaţii în toate regiunile. Astfel, va ninge în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, vor fi precipitaţii mixte în Transilvania şi Oltenia, iar în Muntenia şi Dobrogea va ploua. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25-30 de litri pe metru pătrat în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în Moldova.

 

Tot duminică, în special în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea. În Dobrogea, dar şi în sudul Olteniei şi al Munteniei, inclusiv în municipiul Bucureşti, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie.

 

Directorul ANM preciza, la videoconferinţa cu prefecţii şi autorităţile locale, că duminică seară este posibil să fie prelungită atenţionarea meteo, dar numai pentru partea de est a ţării.

Ultimele Articole