Money.ro

Ministrul Dezvoltării anunţă că anul viitor ar putea fi reabilitate termic 250.000 de apartamente

apartamente, Ministrul Dezvoltării, reabilitare termica

Elena Udrea a precizat că vor fi redistribuite de la alte ministere fonduri europene de circa 360 de milioane de euro, sume ce ar putea fi folosite din luna mai 2012, ca urmare a faptului că reprezentanţii CE au acceptat folosirea fondurilor europene pentru lucrările de reabilitare termică. MDTR a făcut, potrivit ministrului, o solicitare în sensul redistribuirii fondurilor europene încă din primăvara acestui an.

 

„Am lucrat şi am probat necesitatea folosirii acestor fonduri europene redistribuite de la ministere care nu cheltuie banii europeni. În programul naţional de reabilitare termică pe care îl derulăm din 2009, am convins CE de utilitatea şi necesitatea folosirii fondurilor europene pentru reabilitare termică, dar şi de faptul că suntem în stare să cheltuim aceşti bani. În momentul actual, suntem în procedurile prevăzute de legislaţia europeană prin care se vor aloca aproximativ 360 de milioane de euro din care vom putea reabilita aproximativ 250.000 de apartamente la nivel naţional începând cel mai devreme în mai 2012”, a afirmat Elena Udrea.

 

Ministrul a adăugat că până în luna mai a anului viitor se vor derula toate procedurile interne ca astfel de proiecte de reabilitare termică a blocurilor să poată să fie iniţiate şi implementate. Elena Udrea a subliniat că până atunci este nevoie ca solicitarea din partea asociaţiei de proprietari unde se doreşte reabilitarea termică a blocurilor să fie făcută primăriei, studiul de fezabilitate împreună cu solicitarea asociaţiei şi îndeplinirea condiţiilor de către asociaţia de proprietari să ajungă la minister, iar documentaţia tehnică să treacă prin Consiliul tehnico-economic şi i se aplice standardele de cost, după care, odată proiectul aprobat să urmeze licitaţia. Licitaţia se face de către primărie.

 

În luna mai ar trebui să înceapă în România marea reabilitare termică a blocurilor, potrivit ministrului Elena Udrea care a menţionat că sunt la nivel naţional câteva sute de mii de cereri pentru anveloparea blocurilor.

 

„Undeva în mai ajung fondurile europene. Propunerea noastră este ca licitaţiile să se ţină până în luna mai, să se termine, în aşa fel încât în luna mai, când fondurile europene ajung în România lucrările de reabilitare să pornească şi toate aceste apartamente să se reabiliteze vară. În patru luni, se poate şi dacă toată lumea e pregătită cu partea tehnică şi juridică, cu contractele, atunci în luna mai, intrăm în marea reabilitare termică din România şi sperăm ca foarte mulţi dintre cei care au depus cereri, sunt sute de mii la nivel naţional, să fie mulţumiţi. La nivelul României, circa trei milioane de apartamente aşteaptă să fie reabilitate şi orice sursă de finanţare e binevenită”, a încheiat ministrul.

 

Elena Udrea a mai anunţat vineri, la Slatina, şi faptul că au fost reluate plăţile din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional gestionat de MDRT după ce acest minister a „găsit soluţii pentru toate slăbiciunile sistemului de management şi control aşa cum era el gândit până în vara anului 2011”, dar ar putea fi reluate plăţile şi pentru programele gestionate de celelalte ministere deoarece şi ele vor aplica aceleaşi soluţii şi măsuri identificate şi puse în practică de Ministerul Dezvoltării.

Ultimele Articole