După ce PNL a fluturat în campanie sloganul „Dezvoltăm România!”, de onorarea promisiunii a ajuns să se ocupe un reprezentant al UDMR. Atât doar că, ajuns şef peste Ministerul Dezvoltării, bihoreanul Cseke Attila dezvoltă selectiv comunele din Bihor.
BIHOREANUL a descoperit că, în timp ce în Oradea nu se ridică niciun bloc ANL, statul va finanţa locuinţe doar în comune cu edili UDMR, pentru care se aprobă şi stadioane, săli de sport şi bazine de înot, în timp ce în altele proiecte similare sunt refuzate. Cseke pare să conducă Ministerul şi companiile subordonate, Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Compania Naţională de Investiţii, de o manieră care, în trecut, când era la începutul carierei, i-a adus un dosar penal la DNA.
„Rezultatul UDMR”
„Ministerul Dezvoltării a aprobat ordinul prin care se va reabilita căminul cultural din Sălard (foto), a declarat ministrul Cseke Attila”, anunţa pe 16 noiembrie nu Biroul de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ci Sajtóiroda Bihar megyei RMDSZ, adică oficiul de presă al UDMR Bihor. Potrivit comunicatului de partid, „clădirea va beneficia de reabilitare completă atât la interior, cât şi la exterior, iar acoperişul va beneficia de ţiglă nouă”.
Comunicatul îl cita şi pe edilul din Sălard lăudându-şi şeful: „Primarul Nagy Miklós se bucură că ministerul condus de Cseke Attila a luat în considerare necesităţile locale. «Sprijinirea culturii este importantă pentru noi, deoarece cultura are un rol principal în viaţa de zi cu zi. Dorim ca după reabilitare casa de cultură să fie plină de activităţi. Deja şcoala a început să-şi organizeze grupul de teatru, deşi încă lucrările nici nu au început. Acest proiect este rezultatul sprijinului UDMR», a subliniat edilul”, arăta UDMR Bihor, adăugând că Ministerul „asigură o finanţare de 11 milioane lei”.
Cum s-ar zice, ministrul „aduce bani în judeţ”, fapt pentru care sunt aplaudaţi toţi reprezentanţii partidelor ajunşi în funcţii guvernamentale, de parcă ar „aduce” banii personali ori ai partidului.
„Cu mijloace guvernamentale”
Astfel de anunţuri sunt emise periodic ba de UDMR Bihor, al cărei preşedinte este Cseke, ba de ministru pe contul său de Facebook, uneori exclusiv în limba maghiară, ca şi când nu ar fi vorba de fonduri publice, despre care au dreptul să ştie toţi contribuabilii.
Aşa s-a întâmplat şi pe 4 noiembrie, când politicianul îşi notifica urmăritorii că s-au aprobat blocuri ANL „cu finanţare de la Minister” (10 milioane lei) pentru tinerii din Diosig şi Tăuteu. „De aproape un an UDMR a preluat sprijinul tinerilor şi familiilor cu mijloace guvernamentale”, puncta ministrul.
Cu o zi înainte, pe 3 noiembrie, tot pe Facebook şi tot numai în limba maternă, Cseke anunţa „o nouă sală de sport care urmează să fie construită în Biharia” cu 8,993 milioane lei. Ceva mai devreme, pe 26 octombrie, la fel, „un nou bazin de înot în Diosig”, cu o finanţare de 30 milioane lei „aprobată astăzi de Minister”, plus un aquapark în Salonta, de 24 milioane euro. Iar exemplele pot continua…
Scump, Cseke úr!
Dincolo de faptul că beneficiarii fondurilor sunt cu predilecţie comune cu primari UDMR, dar şi de utilitatea investiţiilor, dat fiind că aceste localităţi oferă servicii de apă şi canalizare proaste ori nu au asfalt, valoarea lor este extrem de mare.
Reabilitarea căminului cultural din Sălard cu peste 2,2 milioane euro înseamnă, de pildă, că lucrările vor costa cât construirea unui edificiu nou într-un oraş. La fel, aquaparkul din Salonta va costa dublu faţă de cel din Oradea: în 2016 municipalitatea orădeană a plătit 22 milioane euro pentru aquaparkul Nymphaea, întins pe 6,8 hectare, adică 3,23 milioane euro/ha, în timp ce parcul acvatic Toldi din Salonta, de 3 hectare, va costa 8 milioane euro/ha.
Aceeaşi constatare e valabilă şi în ce priveşte viitorul bazin de înot din Biharia, al cărui preţ va fi aproape cât al celor 7 bazine de înot didactice construite de Consiliul Judeţean, cu 35,7 milioane lei, în 7 oraşe: Săcueni, Nucet, Beiuş, Ştei, Salonta, Marghita şi Valea lui Mihai.
Articolul integral pe BIHOREANUL