Vasile Blaga a declarat, vineri, după o întâlnire cu primarii din judeţul Covasna, că toate administraţiile publice locale care au proiecte de reabilitare să facă toate demersurile pentru a nu fi luaţi prin surprindere de sosirea iernii.
„Transmit şi de aici rugămintea către toţi primarii din ţară care derulează astfel de programe să se grăbească, cei care n-au făcut licitaţiile cu licitaţiile, cei care au făcut licitaţiile cu execuţia lucrărilor, să nu ne prindă iarna cu apartamentele cetăţenilor fără geamuri, fără eu ştiu ce, în condiţiile în care fondurile sunt alocate, am alocat 3.600 de miliarde. Am fost obligaţi din păcate să luăm de la unele primării şi să alocăm altora, tocmai pentru că au recunoscut că nu se pot încadra în program, ori nu pot să-mi permit să-mi bat joc de banii publici în condiţiile în care sunt câţi sunt, nu sunt mulţi, dar vreau să am o execuţie bugetară de sută la sută la sfârşitul anului”, a declarat Blaga.
Ministrul a apreciat faptul că municipiul Sfântu-Gheorghe este fruntaş pe ţară la reabilitare termică, în condiţiile în care aici anul trecut a fost inaugurat un întreg cartier cu 17 blocuri reabilitate termic.
Începând din acest an, finanţarea pentru programul de termoizolare se asigură 50% din bugetul statului, 30% de la autorităţile locale şi 20% de la proprietari.
În cadrul şedinţei cu primarii, Blaga i-a mai sfătuit pe aceştia şi să nu se întindă mai mult decât le permit fondurile bugetare, ci să lucreze de câţi bani au la dispoziţie, în limita fondurilor alocate, pentru a nu avea ulterior probleme.
Ministrul Vasile Blaga s-a întâlnit, vineri, cu primarii şi conducerea judeţului Covasna, ocazie cu care a anunţat că în aproximativ o săptămână judeţul va primi 7,5 milioane de lei pentru drumuri, 2,5 milioane de lei pentru şcoli şi finanţarea, până la sfârşitul anului, a primăriilor cu probleme de funcţionare. De asemenea, ministerul va sprijini continuarea reabilitării termice a blocurilor de locuinţe din judeţ şi nu numai.