Cristina Popovici

Ministrul Economiei: Există angajați în minister care ascund proiecte de ordonanțe; nu pot să-i dau afară

ministrul economiei

El a fost întrebat cât de greu este să dai afară un angajat la stat neperformant. „Este greu, probabil că este mai greu decât ar trebui să fie. Ar trebui să existe un echilibru mai bun între funcționarii publici și personalul contractual (…) Am fost acuzat că am mărit salariile în Ministerul Economiei. O știre pe jumătate adevărată, pe jumătate falsă. Partea falsă a informației este că am mărit salariile în același buget, reducând 30 de posturi și reușind ca, la șase luni, să fim sub buget”, a susținut Borc.

 

Potrivit acestuia, au existat cazuri în ministerul pe care îl conduce când unii angajați au tergiversat aplicarea unor acte normative prin ascunderea proiectelor. „Un proiect de hotărâre de Guvern care vine de la un alt minister pentru a fi avizat la noi în minister și care e pierdut pe holuri, săptămâni sau luni de zile. Poate să ne lăudăm viitorului Guvern că am reușit să punem bețe în roate unui Guvern independent”, a spus vicepremierul.

 

Borc a mai spus că, în momentul în care angajatul respectiv a fost tras la răspundere, argumentele lui au fost „l-am uitat, l-am pierdut, știți cât de multe lucruri avem”.

 

„Nu știu dacă este o chestiune de natură penală, pentru că oricine poate invoca faptul că are foarte multe, că nu există un sistem informatic de gestiune. (…) E doar o simplă constatare a unei realități de fapt, a unei realități care cred că este bine ca lumea să o știe, cred că este bine să ne gândim cum s-a ajuns aici și ce se poate face”, a adăugat oficialul guvernamental.

 

Întrebat dacă nu îi poate da afară pe acești angajați care ascund documente, Borc a răspuns: „Pe un funcționar public, nu. Legea nu-ți dă voie”.

 

Borc a arătat că printre actele normative care au întârziat din acest motiv se numără Ordonanța de reorganizare a ministerului și Hotărârea de Guvern privind preluarea Departamentului pentru Investiții Străine.

 

„Foarte mult ne-am chinuit și am întârziat, iar presa a văzut că am întârziat, cu Ordonanța de reorganizare a ministerului și cu Hotărârea guvernamentală de preluare a Departamentului pentru Investiții Străine. Pentru că am pus atașații comerciali împreună cu Departamentul pentru Investiții Străine, creând un Departament pentru Comerț Exterior și Investiții Străine, pentru a folosi puterea rețelei externe și pentru comerț exterior și pentru investiții. Acesta nu a fost un lucru dorit, pentru că se schimbă statu-quoul”, a arătat oficialul guvernamental.

 

Întrebat dacă acești angajați ascundeau ordonanțele pentru că erau vizați direct de aceste modificări, Borc a răspuns: „Sigur. Credeți că ordinul pe care l-am dat încă din februarie, pentru că în Ministerul Economiei am schimbat, nu se mai platește AGA încă din luna februarie…. Dar de ce pe 23 februarie, și nu pe 23 decembrie? Exact din același motiv. Și motivele sunt simple și nici nu le poți imputa direct: domnul sau doamna care trebuie să semneze e în concediu, domnul cutare este plecat și o să vină peste o săptămână…”.

 

 

Vicepremierul a adăugat că, în timp, acești angajați vor ieși singuri din sistem.

 

AGERPRES

 

 

Ultimele Articole