Ministrul Muncii vrea înfiinţarea de direcţii de asistenţă comunitară

Marian Sarbu

„Această idee a unei direcţii de asistenţă comunitară ar trebui extinsă la nivelul întregii ţări. Este extrem de utilă. Voi demara procedurile de elaborare a actelor normative prin care aceste direcţii să fie înfiinţate”, a declarat ministrul Muncii, în conferinţă de presă.

Ministrul Muncii a participat, la Iaşi, la inaugurarea unui Centru de Urgenţă pentru persoanele fără adăpost, lucrările de renovare fiind în valoare de aproximativ un milion de lei.

Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) Iaşi s-a înfiinţat în anul 2005 ca o instituţie cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local, competenţa teritorială fiind doar pe municipiul reşedinţă de judeţ. Conducerea primăriei a explicat necesitatea înfiinţării acestei direcţii prin creşterea responsabilităţilor alocate autorităţilor locale în sectorul asistenţei sociale.

Printre altele, DAC Iaşi poate crea şi promova proiecte şi programe sociale şi implementează pe plan local legislaţia în domeniu. În plus, direcţia este acreditată pentru identificarea de nevoi sociale, găzdiurea şi reinserţia socială a persoanelor fără adăpost. În cadrul instituţiei, funcţionează Serviciul de alocaţii şi indemnizaţii pentru copii, Serviciul Ajutor Social, Serviciul Autoritate Tutelară şi Compartimentul Proiecte şi Programe.

Prin acest servicii, DAC coordonează cantina de ajutor social, cămine de pensionari sau de bătrâni şi adăposturi de noapte. Angajaţii DAC mai oferă îngrijiri la domiciliu a persoanelor vârstnice şi consiliere persoanelor consumatoare de alcool şi droguri.

Potrivit directorului DAC Iaşi, direcţia are 1.250 de angajaţi, cu tot cu cei peste 800 de asistenţi personali care, în alte oraşe, au de obicei contractele de muncă la municipalităţi.