Mihai Voican

Ministrul Spătaru trimite Corpul de control al uzina care a făcut investiții și care nu produce nimic

Corpul de control, Florin Spătaru, Uzina Mecanică

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, anunţă că va trimite Corpul de Control la Uzina Mecanică Plopeni, pentru a verifica investiţii făcute în cadrul uzinei şi care „nu produc nimic”, modul în care s-au făcut achiziţiile, dar şi felul în care unii angajaţi ai uzinei aflate în subordinea Ministerului Economiei au fost promovaţi „în afara contractului colectiv de muncă”.

Anunţul a fost făcut după ce, miercuri, în timpul unei vizite a ministrului în judeţul Prahova, zeci de angajaţi ai uzinei au refuzat să intre la muncă, reclamând că, în timp ce unii dintre ei au salarii de 1600 de lei şi nu au primit tichete de aproape doi ani, câteva zeci de angajaţi au primit majorări de venituri cu câte 1000 de lei lunar.

Iată care este calendarul evaluărilor și examenelor până la finalul anului școlar

 

  • „Am avut un protest spontan generat de acumularea unor nemulţimiri de-a lungul multor ani şi întârzieri salariale şi a unor drepturi de foarte multe luni. Ceea ce am constatat şi au confirmat şi ei e că în ultimele două luni s-a ajuns cu salariile la zi, au fost plătite aceste salarii, doar că avem câteva beneficii suplimentare neplătite de mai bine de 20 de luni pentru care am agreat un program, un plan de plată până în luna septembrie. Am solicitat atât conducerii, cât şi sindicatului, să iniţieze comisia paritară pentru a pune pe hârtie aceste planuri şi muncitorii, angajaţii societăţii să fie informaţi despre aceste programe, despre aceste recuperări, dar am discutat de asemenea şi de faptul că sunt investiţii nepuse în funcţiune şi am decis să venim cu Corpul de Control să vedem de ce au fost făcute investiţii care în continuare nu produc nimic, care a fost procedura de achiziţie şi de asemenea anumite probleme privind promovări făcute în afara contractului colectiv de muncă”, a declarat ministrul Economiei miercuri, în urma discuţiilor avute la Uzina Mecanică Plopeni.

Acesta a confirmat că sunt salariaţi ai Uzinei Mecanice Plopeni care au salariul net de 1600 de lei.

„Salariul mediu e undeva la 3.800 şi le-am solicitat să înceapă deja o etapă premergătoare de simulare a salariilor, astfel încât să ne putem încadra în anvelopa salarială care a fost aprobată prin bugetul de stat, dar, de asemenea, în cadrul acelei anvelope salariale, să facem o reechilibrare a nivelului de salarizare, astfel încât cei cu salarii mai mici să poată să… creşterea salarială să fie ceva mai mare, lucru care vine să acopere cât de cât acest nivel de nemulţumire. Acelaşi lucru am făcut şi la Cugir”, a adăugat Florin Spătaru.

Acesta a precizat că a discutat şi despre condiţiile de muncă şi despre faptul că există în uzină hale la care „nu s-au mai făcut mentenanţe de ani de zile” el spunând că e nevoie de începerea unor lucrări de mententnţă pentru hale care nu mai au nici măcar ferestre intacte.

Întrebat de ce s-a ajuns în situaţia ca oamenii să nu poată fi plătiţi la timp iar halele să nu fie întreţinute corespunzător, ministrul a răspuns: „Au fost probleme de calitate. Lipsa unor specialişti pe fluxul, pe controlul de calitate a dus la situaţia în care anumite activităţi au trebuit reluate”.

Ultimele Articole