Money.ro

Ministrul Transporturilor: Rata de absorbţie a fondurilor UE va creşte la 20% până la finalul anului

absorbtie, Anca Boagiu, fonduri europene, ministru, ministrul transporturilor

”Până în acest moment, noi am scos la licitaţie proiecte în valoare de 2,5 miliarde de euro. La începutul săptămânii viitoare, urmează să definitivăm alte trei proiecte de autostradă pe Orăştie-Sibiu, unde sunt trei tronsoane care au fost contestate, dar am primit soluţie pozitivă. În total, la nivelul Ministerului Transporturilor avem alocaţi, cu contribuţia României, 5,7 miliarde de euro. Până la sfârşitul acestui an, toţi banii vor fi licitaţi şi vor fi semnate contractele. Aici includem şi proiectele de pe naval şi de pe calea ferată. În momentul în care am preluat aceast minister, aveam o rată de absorbţie de 1,7, iar ţinta este acum de a creşte la o rată de 20 la sută până la finalul acestui an”, a spus Anca Boagiu.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a inspectat, sâmbătă, lucrările de pe şantierul de reabilitare a DN 24 Galaţi-Vaslui-Crasna.

Ultimele Articole