„Simple precizări ! După încetarea mandatului că urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul Curții Constituționale poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen” – art. 69 aln 4) din Legea nr. 168/ 2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/ 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 595 din 12 iulie 2018. Nu intenționez să demisionez de la Ministerul Justiției”, a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut admiterea în Uniunea Notarilor Publici, fără examen, la Iaşi, lucru permis întrucât are calitatea de fost judecător al Curţii Constituţionale, ministrul solicitând apoi suspendarea din Uniunea Notarilor, pentru a nu se afla în incompatibilitate. Ordinul prin care a fost pusă în aplicare decizia de admitere a solicitării lui Tudorel Toader, fiind instituit un post de notar la Iaşi pentru un judecător CCR, a fost emis o săptămână mai târziu, fiind semnat de secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Nicolae Liviu Popa.