Comisia a respins la sfârşitul lunii trecute documentaţia de ofertă pentru cele două companii, după ce a suspendat activitatea evaluatorului Gestaco Business Consulting, acordând totodată grupului Rompetrol un termen de 15 zile pentru depunerea noului dosar. Bogdan Chetreanu declarase însă cu două zile în urmă, pentru Business Standard, că perioada s-ar putea prelungi cu alte 45 de zile, după ce Rompetrol a solicitat acest lucru.
"AIPC somează CNVM să se întrunească de urgenţă şi să tranşeze situaţia, să-şi asume o decizie care să conducă la un rezultat concret şi nu să se derobeze de răspunderea conferită de lege. Atitudinea ambelor părţi este de natură să deterioreze grav încrederea în piaţa de capital din România, oricum ştirbită”, au declarat reprezentanţii Asociaţiei.
AIPC consideră că dezbaterile dintre KazMunaiGaz şi CNVM nu fac decât să prelungească termenul în care oferta publică de preluare va fi demarată, cu toate că termenul de efectuare al acestora ar fi expirat încă de acum doi ani.