Mircea Coşea: Măsurile de austeritate nu pot fi menţinute mai mult de trei luni fără efecte dezastruoase

CCR, CEDO, Curtea Constitutionala, Gheorghe Ialomiţeanu, ioan ghise, legile austeritatii, măsuri de austeritate, Mircea Coşea, pensii

România are nevoie de 8 miliarde de euro, ca să supravieţuiască anul acesta, susţine Mircea Coşea, iar măsurile anunţate nu sunt suficiente.

Măsurile de austeritate care s-au luat, şi în principal cele care vizează pensiile, nu pot fi menţinute şi o spun pe baza unor calcule pe care le-am făcut cu un grup de economişti afiliaţi forumului anticriză, nu pot fi menţinute fără efecte dezastruoase din punct de vedere social mai mult de trei luni de zile nu până la sfârşitul anului”, a ecplicat economistul Mircea Coşea.

Problema guvernului rămâne acum aplicarea măsurilor, susţine liberalul Ioan Ghişe.

„Ne aflăm într-un haos total. În sensul că acum avem această lege privind reducerea pensiilor, legea privind reducerea salariilor şi în paralel avem legea pensiilor, cea din toamna trecută, şi legea salarizării unice. Deci e un haos cum nu a mai fost în România în aceşti 20 de ani şi personal cred că cel puţin în cazul pensiilor, decizia CCR va fi foarte grea pentru că există nişte precedente la CEDO”, a spus liberalul Ion Ghişe.

Şi nici nu se ştie când vor intra în vigoare legile austerităţii.

„Se pronunţă Curtea Constituţională şi după ce se pronunţă, dacă ele sunt considerate constituţionale, merg la promulgare la Preşedinte. Guvernul trebuie să ia măsuri. Deja este o întârziere şi ar trebui să vină cu alte măsuri pentru încadrarea în deficitul bugetar”, este de părere Gheorghe Ialomiţeanu, vicepreşedintele Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor.

Ultimele Articole