Anghel Alexandru

Miza de miliarde a României

Ucraina, Ucraina gaz

Ucraina este cea mai mare ţară din regiune şi, în acelaşi timp, statul cu care avem cea mai mare graniţă comună (circa 650 de kilometri). În primele zece luni ale anului trecut, Ucraina a ocupat locul 15 în topul destinaţiilor pentru exportatorii autohtoni, scrie capital.ro.

 

Firmele româneşti au vândut acolo produse în valoare de peste 750 de milioane de euro, cu 10% mai mult decât în aceeaşi perioadă a lui 2012. În acelaşi timp, între ianuarie şi octombrie 2013 am importat din Ucraina mărfuri în valoare de aproape 400 de milioane de euro (cu 10% mai puţin decât în acelaşi interval din 2012).

 

Sumele par destul de mari, însă, în ciuda proximităţii şi a dimensiunilor pieţei (Ucraina are circa 46 de milioane de locuitori, cât România, Ungaria, Cehia şi Bulgaria la un loc), exporturile către această ţară reprezintă doar 1,8% din totalul exporturilor româneşti, iar importurile de acolo – doar 0,8% din total. Cu alte cuvinte, ar fi destul loc de creştere pentru relaţiile comerciale bilaterale, iar o Ucraină democratică şi prosperă ar putea deveni un important partener de afaceri pentru companiile locale.

 

Drumul pe care o apucă Ucraina este important şi din perspectiva schimburilor comerciale dintre România şi alte ţări din regiune. De pildă, Ucraina este o poartă către Rusia, stat către care am exportat, în 2012, mărfuri în valoare de 1,3 miliarde de dolari şi de unde am importat de peste trei miliarde de dolari.

 

Nu în ultimul rând, soarta Republicii Moldova ar putea depinde în mare măsură de ce se întâmplă la est de ea. Dacă Ucraina reuşeşte să-şi păstreze integralitatea teritorială şi să facă paşi spre consolidarea statului de drept, drumul spre Bruxelles al Moldovei rămâne posibil. Însă o Ucraină continuu instabilă sau, şi mai grav, divizată la propriu între vestul proeuropean şi estul rusofon ar oferi noi energii separatiştilor transnistreni şi găgăuzi, dar şi importantei minorităţi rusofone din Basarabia ori nostalgicilor URSS.

 

Chiar şi în varianta optimistă a unei Ucraine stabile şi prospere există un revers al medaliei. Liberalizarea schimburilor comerciale cu UE ar putea duce la apariţia unui concurent important pe piaţa comunitară pentru anumite mărfuri româneşti (în general ar fi vorba de produse fără valoare adăugată mare). În plus, o liberalizare a regimului de circulaţie pentru ucraineni ne-ar putea pune, într-o oarecare măsură, pe traseul emigraţiei acestora către Vest.

 

Articolul integral pe capital.ro