Marian Manolache

Modificarea dobânzii de politică monetară va fi necesară mai târziu, spune Franks

acord FMI, BNR, dobanda-politica-monetara, FMI, Franks, inflatie, Jeffrey Franks

„Este decizia Băncii Naţionale a României dacă să majoreze dobânda sau nu. Aş spune însă, că în cazul unei majorări a dobânzii cheie nu trebuie să ne uităm neapărat la ce se întâmplă în acest moment cu inflaţia, ci care sunt aşteptările pentru următoarele 12-18 luni, pentru că politica monetară necesită o anumită perioadă până să îşi facă efectul. Banca Naţională trebuie să se uite la modelele sale, care este prognoza de inflaţie pentru 2012 şi, pe această bază, să ia o decizie”, a afirmat Franks.

 

Potrivit analiştilor, Consiliul de Administraţie al BNR va decide, cel mai probabil, să menţină rata dobânzii de politică monetară la 6,25% pe an.

 

„Cred că o decizie de schimbare a politicii monetare ar trebui luată mai târziu în acest an, nu neapărat în această şedinţă”, a spus Franks.

 

Într-un comunicat transmis marţi de FMI, după aprobarea primei evaluări a acordului cu România, directorul general interimar al instituţiei, John Lipsky, spune că presiunile inflaţioniste au fost mai puternice decât s-a anticipat, din cauza şocurilor legate de preţurile internaţionale la alimente şi combustibil.

 

„Autorităţile au anunţat în mod adecvat o modificare în politica monetară, cu tendinţă de întărire. O modificare a politicii monetare mai rapidă ar putea fi necesară pentru a asigura că presiunile inflaţioniste şi efectele de runda a doua sunt izolate”, a arătat Lipsky.

 

La începutul lunii mai, BNR a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la 6,25%, pentru a opta şedinţă consecutiv, şi nivelul actual al rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi valută ale instituţiilor de credit.

 

Totodată, BNR a revizuit în urcare prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 3,6% la 5,1%, cu mai mult de un punct peste limita superioară a intervalului de variaţie ţintit, de 2-4%. Banca centrală a urcat şi prognoza pentru inflaţia de anul viitor de la 3,2% la 3,6% Pentru ambii ani, BNR a stabilit o ţintă de inflaţie de 3% plus/minus un punct procentual.

 

Noua prognoză de inflaţie pentru acest an arată că ţinta de inflaţie va fi ratată pentru al cincilea an consecutiv.

Ultimele Articole