Money.ro

Modul de derulare a unui proiect finanţat din fonduri UE va fi verificat de autorităţi în trei etape

autoritati, finanțare, fonduri europene, implementare, proiect, rambursare

Decizia a fost luată în discuţia avută, marţi, de premierul Emil Boc cu reprezentanţi ai instituţiilor implicate în gestionarea Programului Operaţional Regional.

„O propunere în scopul creşterii volumului de plăţi către beneficiari, desprinsă în urma discuţiilor, se referă la schimbarea procedurilor privind verificările în teren. Astfel, propunerea constă în verificarea în teren a derulării proiectului după prima cerere de rambursare, la stadiul de 40% de implementare a proiectului şi la finalizarea lui, eliminându-se procedura verificării în teren după fiecare cerere de rambursare”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

O altă măsură avută în vedere de Guvern se referă la reducerea termenului pentru procesarea cererilor de rambursare, de la 60 la 45 de zile. Citește mai mult pe www.mediafax.ro

Ultimele Articole