Șeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a Moldovei, colonelul Igor Gorgan, a inspectat joi parcul tehnic al brigăzii de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”. Este vorba de 80 de transportatoare amfibii blindate şi muniţiile acestora. Autorităţile dau asigurări că pregătirile au loc în conformitate cu planul de perfecţionare a efectivului forţelor armate.
În presă au apărut, însă, speculaţii potrivit cărora aducerea “la condiţie de luptă” a tehnicii militare şi aplicaţiile militare desfăşurate de soldaţii moldoveni în mai multe regiuni din ţară ar fi o măsură de precauţie în legătură cu evenimentele din Ucraina şi, în special, ar avea legătură cu recentul decret de mobilizare generală semnat de şeful administraţiei separatiste pro-ruse de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.
Potrivit decretului semnat de liderul separatist, „militarii în termen vor participa la cursuri de instruire, iar rezerviştii vor fi încadraţi în trupele de menținere a păcii”. Într-un comentariu pentru RIA-Novosti, aşa-numitul minister al apărării din Transnistria a negat existenţa decretului, chiar dacă acesta este publicat pe site-ul pretinsei “preşedinţii” transnistrene. “Nimeni nu a declarat nicio mobilizare, nici generală, nici parţială. Este vorba doar de nişte cursuri organizate pentru angajaţii instituţiilor de stat”, se arată în comentariul “ministerului apărării” de la Tiraspol.
Anterior, liderul transnistrean Evgheni Şevciuk a declarat că „forţele transnistrene de securitate sunt gata să respingă orice agresiune militară, dar noi nu intenționăm să atacăm pe nimeni”. El a acuzat Republica Moldova şi Ucraina de faptul că uneltesc scheme prin care să suprime regimul separatist pro-rus din regiunea transnistreană, inclusiv prin mecanisme de blocaj economic.
La rândul său, Kievul a acuzat Transnistria de pregătirea unor grupări subversive şi activităţi de spionaj pe teritoriul Ucrainei, iar Chişinăul a negat că ar intenţiona să rezolve, alfel decât prin dialog în formatul 5+2, problema transnistreană şi că aplicaţiile militare din ultima perioadă fac parte din planul de perfecţionare a efectivului forţelor armate.
În luna aprilie 2014, timp de două săptămâni, au desfăşurat aplicaţii militarii brigăzii de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul. Aplicațiile au inclus restabilirea tehnicii companiei de infanterie, antrenarea efectivului la pregătirea de luptă şi executarea tragerilor de luptă din armamentul de infanterie. Exerciţiile militare au fost urmărite de ministrul Apărării, Valeriu Troenco.
În luna iunie, pe poligonul militar din Bălţi, ofiţerii şi soldaţii Brigăzii „Moldova” şi ai Bazei de Aviaţie „Decebal” au participat la aplicaţii militare cu utilizarea aruncătoarelor de mine şi armament uşor de infanterie. Pe 3 iunie, geniştii Armatei Naţionale a Moldovei au participat la un exerciţiu tactic, la Centrul de instruire militară al Batalionului de Geniu „Codru”, din satul Negreşti, raionul Străşeni.
În cadrul aplicaţiilor, militarii au folosit un transportator amfibie pentru traversarea râului şi vehicule de înlăturare a obstacolelor.
În luna iulie, tot la Bălţi, reprezentanţii structurilor de forţă, inclusiv ai Batalionului cu destinaţie specială „Fulger”, şi carabinierii şi-au demonstrat nivelul de pregătire în ceea ce priveşte asigurarea ordinii publice în zona de securitate. Ei au simulat contracararea unui atac armat, au evacuat răniţii şi au purtat negocieri pentru eliberarea ostaticilor.
La mijlocul lunii august, militarii Divizionului de Artilerie au executat trageri de luptă din sisteme de artilerie la Centrul militar de instruire din Ungheni. Militarii au efectuat trageri de luptă din aruncătoarele de mine, calibrul 82 mm.
Aparent, exerciţiile au loc în conformitate cu planul obişnuit de pregătire a militarilor. În contextul tensiunilor din regiune, însă, aceste manevre militare de instruire suscită atenţia celor care privesc cu ostilitate Moldova şi servesc ca motiv de speculaţii în războiul informaţional declanşat de Rusia în regiune.