Mihai Barsan

Moneda naţională îşi caută echilibrul

echilibru, leu, moneda nationala, om de afaceri

„Pe undeva, leul îşi caută un nivel de echilibru…. Cine ştie realitatea, până la urmă d-aia există Forex, d-aia unii cumpără şi vând, unii cred că e supra, unii cred că e sub şi în funcţie de jocul pieţei se duce unde trebuie. Eu cred că pe termen lung, echilibrul este crucial. Nu cred că există un curs care să-mi convină altul decât cel de echilibru. Dacă acesta, care este acum, este cel de echilibru, este o altă discuţie. (…) Greşeala politică făcută acum 3-4 a fost că au redus salariile şi au mărit TVA în loc să dea drumul la leu. Pentru că efectul era acelaşi dar lumea nu mai era în stradă”, a spus omul de afaceri.

 

Afirmaţia a fost făcută în contextul în care cursurile de referinţă pentru euro şi dolar publicate marţi de Banca Naţională au atins noi maxime istorice. Este vorba de 4,6397 lei pentru un euro şi 3,8343 lei pentru un dolar. Omul de afaceri Radu Octavian a explicat şi importanţa investiţiilor străine în contextul economic actual şi modul cum investitorii evaluează o piaţă în criză.

 

„Eu am cazuri concrete şi dureroase din păcate de business-uri amânate, de investiţii amânate. Decizia unora de a pleca să zicem că este doar în sertar sau în capul lor. Dar decizia de a nu veni se ia foarte uşor. Chiar am fost acum la prânz cu nişte oameni de afaceri din Anglia care spuneau ce-o să fie duminică. Păi ce-o să fie duminică, o să iasă lumea la vot îngrijoraţi şi hai să aşteptăm. E o problemă majoră pentru că noi depindem de investiţii străine şi de dorinţa celor care produc aici să păstreze banii în România în loc să-i repatrieze. Decizia e mai degrabă suntem cu piciorul pe frână”, a mai spus acesta.

 

Investiţiile străine directe în România au scăzut în primele cinci luni ale anului cu 384 de milioane de euro, la un nivel de 465 de milioane de euro, conform datelor raportate de Banca Naţională a României.

Ultimele Articole