Moneda naţională s-a depreciat la 4,2116 lei/euro, în ton cu regiunea

euro, leu, moneda nationala

Vineri, BNR anunţase un curs de referinţă de 4,1963 lei/euro.

„După optimismul de săptămâna trecut, a revenit aversiunea la risc a investitorilor faţă de regiune, de unde şi deprecierea leului în cursul dimineţii. Moneda naţională s-a mişcat însă într-un interval mai restrâns decât celelalte monede ale ţărilor emergente din regiune, iar cursul leului evolua nesemnficativ în jurul prânzului”, a declarat, pentru NewsIn, dealerul Băncii Transilvania Florin Bota.

Băncile vindeau moneda europeană cu 4,20 lei în debutul şedinţei, după care leul a pierdut teren pe parcursul dimineţii până la un curs maxim de 4,2180 lei/euro. La mijlocul zilei, moneda naţională a fluctuat în jurul nivelului de 4,2120 lei/euro, iar la ora 13:30, băncile cumpărau un euro cu 4,2110 lei şi îl vindeau cu 4,2160 lei.

În regiune, monedele emergente au avut o evoluţie similară. Astfel, forintul s-a depreciat de la 277,25 la 279,50 unităţi/euro, nivel în jurul căruia a fluctuat apoi, în timp ce zlotul polonez stagna la 4,5150 unităţi/euro, după ce se ieftinise de la 4,4740 zloţi/euro.

Şi faţă de moneda americană, cursul de referinţă afişat luni de BNR a urcat, până la 3,0390 lei/dolari, după deprecierea leului cu aproape 5 bani (1,56%), comparativ cu nivelul de vineri, de 2,9923 lei/dolar. Cursul de referinţă nu a mai urcat la un nivel atât de ridicat din 20 mai, când banca centrală afişa un curs de referinţă de 3,0521 lei/dolar.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a întărit aproape constant, de la 1,40 la 1,3850 dolari/euro. La 13:30, ora României, euro era cotat la 1,3883 dolari.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,26% pe an, în scădere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 9,46% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât uşor, la 9,76% pe an, de la nivelul de vineri, de 9,96% pe an.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi (de tip overnight) au coborât uşor, la 9-9,5%, uşor sub dobânda de politică monetară, de 9,5%, pe fondul unei lichidităţi ceva mai ridicate din piaţă.

Ultimele Articole