Din cele 35 de agenţii full-service al căror bilanţ este public, peste jumătate au avut profitul în scădere în 2008. De pildă, profitul Tempo Advertising a scăzut cu 92%, de la echivalentul a 1,39 milioane de euro în 2007, la numai 102.000 euro în 2008. Alte agenţii al căror profit s-a dus în jos sunt Leo Burnett&Target (-83%), Friends Advertising (-67%), Draft/FCB (-24,5%).
Vestea bună totuşi e că, deşi e în cădere liberă, profitul încă există şi doar puţine agenţii au înregistrat pierderi în 2008 (ex. Loco Branding, Maximize, Notorius). Iar în zona serviciilor media, din cele 21 de agenţii analizate, doar carat România a avut pierderi. Despre o scădere a profitului se poate vorbi şi în conturile agenţiilor de media, dar într-o mai mică măsură: doar un sfert dintre agenţiile de media – spre deosebire de peste jumătate, în cazul full-service – au avut profitul în scădere. Printre ele se numără: Initiative Media (-69%), United Media Services (-46%), Media Investment (-39%). Şi profitul Zenith Media, cea mai mare agenţie de profil, a scăzut cu 13%.
În ultima ediţie a săptămânalului de business MONEY EXPRESS puteţi citi cum a abordat criza B.V.McCann Erickson, cea mai mare agenţie full-service din România, ce agenţie de media a fost declarată insolventă, dar şi care sunt perspectivele industriei.