Din cele care au fost strânse, mai puţin de 8% au fost sortate pe tipuri de materiale şi valorificate. Spre comparaţie, în Germania, 65 – 70% din deşeurile de ambalaje sunt colectate selectiv, în vederea recuperării.
Cum managementul deşeurilor a depăşit frontierele normativelor europene şi a ajuns să se confrunte direct cu realitatea românească, Sorin Popescu, directorul general al Eco-Rom Ambalaje – liderul pieţei de gestionare a deşeurilor de ambalaje, descrie situaţia în termeni de avertisment: pentru a fi atinsă ţinta naţională de valorificare de 60% la orizontul lui 2013, va fi nevoie ca ponderea cantităţilor de deşeuri de ambalaj colectate de la populaţie să crească în următorii patru ani de aproximativ cinci ori faţă de nivelul actual.
Peste 60% din cantităţile totale de ambalaje aflate pe piaţă provin de la populaţie, restul fiind generat în fluxul industrial-comercial (nu se iau în calcul cantităţile de deşeuri tehnologice). Despre când va străluci România de curăţenie, citiţi în săptămânalul de business MONEY EXPRESS. (Ileana Ilie)