Marian Manolache

Monti: Italia nu are niciun viitor fără euro şi în afara UE

criză, criza europa, Italia, moneda euro, probleme euro

Pentru a preveni un astfel de scenariu catastrofal, ţara sa, spune Monti, este pregătită să ia toate măsurile necesare. Nu o poate face singură: şi oficialii europeni trebuie să vină cu soluţii eficiente.

 

„Dacă Italia nu va fi capabilă să iasă din spirala negativă a datoriilor şi să-şi recâştige încrederea pe pieţele internaţionale, vom avea de înfruntat consecinţe dramatice, care ar putea merge până într-acolo încât să pună sub semnul întrebării existenţa monedei unice şi să lovească în inima procesului european de integrare, care nu din întâmplare a început acum 60 de ani cu Tratatele de la Roma”, a precizat premierul italian.

 

Un epilog nefast al zonei euro se va răsfrânge asupra întregii lumi. Din această cauză, Uniunea Europeană şi moneda unică trebuie salvate indiferent de costuri, menţionează premierul Italiei.

 

„În afara zonei euro şi a comunităţii create prin intermediul Uniunii Europene dai de un abis al sărăciei şi al stagnării, de reducerea veniturilor, de un număr de creditori tot mai mic, de izolare şi, înainte de toate, de absenţa unui viitor pentru ţara noastră şi pentru generaţiile tinere. Nu există un alt drum”, a mai explicat Monti.

 

Italia este pregătită să facă tot ceea ce este necesar pentru a depăşi criza. Europa însă trebuie să îşi facă partea sa, susţine Monti. Guvernul de la Roma a anunţat recent un proiect de buget care prevede economii bugetare de 20 miliarde de euro, reformarea sistemului de pensii, creşterea taxelor şi redeucerea cheltuielilor publice. De cealaltă parte, oficialii europeni au căzut de acord asupra unei uniuni fiscale la nivel european.