Moody’s a coborât ratingurile Islandei pentru obligaţiunile emise în valută şi monedă locală de la ‘Baa1’ la ‘Baa3’, arată un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Plafonul obligaţiunilor emise în valută a fost coborât la ‘Baa2’, iar plafonul depozitelor în valută a fost coborât la ‘Baa3’. Perspectiva ratingurilor a fost schimbată de la negativă la stabilă.
Guvernul islandez şi banca centrală se bazează pe un credit de 2,1 miliarde dolari de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru a reconstrui economia, ce a înregistrat cel mai puternic declin din rândul ţărilor occidentale ca urmare a crizei financiare.
Măsurile de control impuse de guvern nu au reuşit să prevină deprecierea coroanei faţă de euro cu 12% de la sfârşitul lunii martie, devenind una dintre monedele cu cele mai slabe evoluţii din acea perioadă.
Agenţiile de rating Fitch şi Standard & Poor’s evaluează ratingul creditelor pe termen lung în valută la ‘BBB-‘, cu perspective negative, cu o treaptă peste categoria speculativă (junk).
Sursa: Newsin