Potrivit legii falimentului personal, 25% din valoarea principalului ar putea fi ştearsă în cazul în care un român îşi declară falimentul, remarcă agenţia de evaluare. Dacă legea va intra în vigoare, Moody’s se aşteaptă ca băncile să devină mai precaute în privinţa creditării persoanelor fizice care nu au mai luat credite în trecut, dar şi prin majorarea ratelor de dobânzi la creditele actuale.
În prezent, Moody’s are o perspectivă negativă pentru sistemul bancar, însă legea falimentului personal ar putea înrăutăţi situaţia instituţiilor financiare din România.