Agenţia de evaluare financiară a reconfirmat ratingul României pentru monedă străină şi monedă locală, la Baa3, menţinând astfel calificativul în categoria investment grade, cu risc scăzut pentru investiţii, comunica Mediafax.
Ratingul pentru datoriile pe termen scurt în valută şi lei a fost menţinut la nivelul Prime-3, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
„Legăturile României cu zona euro prin canale comerciale, de investiţii şi financiare amplifică riscurile la care este expusă economia în următoarele 12-18 luni”, consideră Moody’s.
Totodată, având în vedere nivelul relativ ridicat al datoriilor în valută şi obligaţiile anuale semnificative de rambursare a acestora, orice înrăutăţire a condiţiilor din zona euro ar amplifica riscurile legate de balanţa de plăţi şi de sistemul bancar.
În consecinţă, Moody’s a redus plafoanele pentru obligaţiunile pe termen lung şi depozite în monedă locală de la Aa3 la A3, plafonul pentru obligaţiunile pe termen lung în valută de la A1 la A3, iar plafonul pentru obligaţiunile pe termen scurt în valută de la P-1 la P-2.
Ajustările au fost efectuate pentru a reflecta mai bine vulnerabilitatea ţării la riscuri externe şi corelaţia de default dintre guvern şi beneficiarii de împrumuturi din sectorul privat. Plafoanele pentru depozitele bancare în valută pe termen lung şi scurt au fost menţinute la nivelul Baa3, respective P-3.
Moody’s explică decizia de înrăutăţire a perspectivei ratingului Baa3 la negativă prin legăturile puternice ale economiei cu Uniunea Europeană, care îi pot afecta perspectivele de creştere, dacă în ţările partenere va avea loc o încetinire puternică a activităţilor.
Moody’s remarcă faptul că 50% din exporturile româneşti sunt destinate ţărilor din zona euro, iar alte 20% altor state din UE.
Al doilea factor care a influenţat înrăutăţirea perspective este nivelul relativ ridicat al datoriei externe a României, care a fost de 72% din PIB în 2011 şi care ar putea pune presiune pe creşterea economică şi poziţia balanţei de plăţi, în eventualitatea unei instabilităţi prelungite a pieţelor internaţionale de capital şi de credit.
Perspectivele mai scăzute de creştere ar putea totodată să amplifice riscurile din sistemul bancar, prin împiedicarea declinului creditelor neperformante, aflate la 15,9% din total la sfârşitul lunii martie.
Sistemul bancar, dominat de bănci străine, este bine capitalizat şi supravegheat, dar are un raport relativ ridicat între credite şi depozite şi este dependent în mare măsură de băncile-mamă pentru refinanţarea portofoliilor de credite în valută.
Moody’santicipează că majoritatea băncilor-mamă vor continua să ofere suport, dar orice evoluţie negativă în ţările de origine sau chiar la băncile- mamă poate limita acest sprijin.
Agenţia de evaluare financiară notează că finanţele guvernamentale ar putea fi afectate de instabilitatea financiară şi internaţională, întrucât guvernul depinde atât de pieţele internaţionale de capital, cât şi de sistemul bancar pentru acoperirea necesarului brut de finanţare anuală, de circa 11% din PIB.
În pofida acestor presiuni, Moodyţs menţionează mai multe motive pentru care decizia referitoare la România a fost limitată la modificarea perspectivei şi la reconfirmarea ratingului la nivelul Baa3. În primul rând, în ultimul deceniu, integrarea României în UE a crescut semnificativ venitul pe cap de locuitor, investiţiile, economisirile şi competitivitatea.
În al doilea rând, Moody’s notează că profilul de credit al României a beneficiat de nivelul relativ redus al datoriei guvernamentale, ca şi de eforturile de consolidare fiscală din ultimii doi ani, care au condus la reducerea deficitului bugetar la 5,2% în 2011, de la 9% din PIB în 2009, cu un nou declin aşteptat în acest an.
În plus, în pofida protestelor antiausteritate de la începutul acestui an şi a două schimbări de guvern în ultimele patru luni, indicatorii bugetari ai României au continuat să se îmbunătăţească faţă de 2011.
În al treilea rând, fiecare din guvernele care s-au succedat în acest an şi-au exprimat angajamentul pentru respectarea obiectivelor incluse în acordurile de împrumut cu FMI, UE şi Banca Mondială.
Moody’s consideră că aceste acorduri multilaterale susţin profilul de credit al României, având în vedere că reformele fiscale au îmbunătăţit perspectivele fiscale pe termen mediu, iar aceste instituţii pot oferi sprijin dacă finanţarea pe pieţele internaţionale de capital va deveni dificilă.
Agenţia va analiza readucerea perspectivei la pozitivă dacă se va dovedi că balanţa de plăţi a României şi sistemul bancar vor dovedi rezistenţă la incertitudinile prelungite din zona euro şi la turbulenţele financiare, dacă perspectivele de creştere economică pe termen mediu vor rămâne solide, ca şi eforturile de consolidare fiscală.
Ratingul va fi sub presiune de retrogradare dacă vor apărea indicii că avansul economic nu va accelera de la ritmul actual, chiar şi pe termen mediu, sau dacă va avea loc o inversare a programului de consolidare fiscală, combinată cu incapacitatea de a aplica reforme structurale. Un alt factor negativ ar fi reprezentat de măsuri politice care ar pune în pericol acordurile cu creditorii internaţionali.