Money.ro

Moody’s a coborât plafonul de rating al Greciei

ATE Bank, Credit Agricole, moody's

Moody’s notează, totuşi, că ieşirea statului elen din zona euro „nu este ceea ce agenţia consideră a fi cel mai probabil scenariu”. După alegerile parlamentare din 17 iunie este posibil însă să se amplifice riscul privind părăsirea uniunii monetare de către Grecia.

 

„Într-o astfel de situaţie, ratingul maxim pe care Moody’s l-ar atribui instrumentelor financiare ale emitenţilor eleni ar coborî şi mai mult”, avertizează agenţia.

În prezent, cel mai ridicat rating atribuit unor obligaţiuni ale unui emitent elen este de „B1”.
Orice decizii asupra ratingurilor luate ca urmare a instituirii noului plafon vor fi anunţate săptămâna următoare.
Există posibilitatea unor excepţii pentru evaluarea unor instrumente financiare cu rating mai ridicat de „Caa2”, dacă emitentul elen este de fapt o companie cu o expunere redusă pe piaţa locală, are active substanţiale în afara ţării sau primeşte sprijin substanţial de la o entitate din exterior.

Ieşirea a Greciei din zona euro ar conduce la pierderi importante pentru investitori, în urma redenominării datoriei statului şi obligaţiunilor emise de entităţi private sub incidenţa legii elene, şi ar cauza perturbări severe în sistemul bancar al ţării, precum şi dislocări în economia reală. Impactul economic ar însemna pierderi suplimentare pentru posesorii de obligaţiuni, indiferent dacă au fost emise sub incidenţa statului elen sau a altei ţări.

Moody’s evaluează trei bănci elene prezente în România. Dintre acestea, National Bank of Greece, care controlează Banca Românească, şi ATEbank au deja calificativ „Caa2”, în timp ce Emporiki Bank are rating „B3”. Emporiki este controlată de grupul francez Credit Agricole.

Ultimele Articole