Agenţia a coborât cu câte o treaptă ratingurile Italiei, Portugaliei, Sovaciei, Sloveniei şi Maltei şi a retrogradat Spania cu două trepte. Decizia Moody’s pune pentru prima dată sub semnul întrebării ratingul „Aaa” al Marii Britanii. Agenţia a indicat temeri privind capacitatea Europei de a implementa reformele şi de a angaja fondurile necesare necesare pentru soluţionarea crizei. Moody’s a luat măsuri mai puţin agresive în privinţa statelor din zona euro decât agenţia Standard & Poor’s, care a coborât în ianuarie ratingurile a nouă state din zona euro, inclusiv Franţa şi Austria. Şi Fitch a coborât în ianuarie ratingurile Belgiei, Ciprului, Italiei, Sloveniei şi Spaniei, indicând că există şanse de 50% pentru noi retrogradări în următorii doi ani.