Daniel Morar a arătat, la Realitatea TV, că întotdeauna când se porneşte o acţiune referitoare la un politician, DNA este acuzată că face un abuz, că este un dosar politic, însă soluţiile instanţelor sunt edificatoare.
Morar a amintit faptul că în 2005 se susţinea, în urma evaluării Comisiei Europene, că procurorii anticorupţie instrumentează multe dosare dar că acestea sunt de mică corupţie şi că au o reţinere teribilă, remarcabilă, în a instrumenta dosare de mare corupţie.
Şeful DNA a precizat că lucrurile s-au schimbat din 2006, când au început să fie investigate şi trimise în judecată persoane extrem de importante, de la vârful statului, şi acest lucru a durat din 2006 până în 2012.
Morar a arătat că a fost o perioadă când trimiterile în judecată făceau subiectul presei în fiecare zi, însă se susţinea că nu sunt condamnări, iar odată cu 2009 (când a venit prima condamnare), 2010 au venit şi condamnările.
Din 2010, până în 2012, opt membri ai Parlamentului au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie; un prim-ministru; un ministru; un secretar de stat; 25 de primari (unii din reşedinţe de judeţ), viceprimari, subprefecţi; 25 de magistraţi; peste 40 de directori de companii, a spus Daniel Morar, subliniind că bilanţul activităţii DNA e dat de cifre.
Totodată, Morar a spus că dovada activităţii procurorului stă în numărul de condamnări pe care îl obţine în instanţă.
Morar a afirmat că fiecare persoană politică cercetată are tendinţa de a spune: „Sunt nevinovat, procurorii comit un abuz, dosarul e politic. Nimeni nu le-a dat dreptate, decât cel mult colegii de partide”.
Şeful DNA a precizat că sunt cinci politicieni în închisoare, care tot timpul au susţinut cu sunt nevinovaţi, că dosarele lor sunt politice.
„Dacă punem în balanţă o decizie a instanţei şi o declaraţie a unui om politic, fie şi un prim-ministru, cred ca trebuie să dăm prioritate celei dintâi”, a conchis Daniel Morar.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, în legătură cu acuzaţiile DNA la adresa lui Liviu Dragnea, că vrea să creadă că nu se mai fac dosare politice, el precizând că PSD nu este intimidat şi anunţând că Dragnea va fi în continuare şeful de campanie al PSD pentru parlamentare.
„Vreau să cred că nu se mai fac dosare politice. În orice caz, nu înseamnă intimidarea noastră pentru 9 decembrie, vă spun de pe acum Dragnea va fi şeful nostru de campanie”, a precizat Ponta în legătură cu acuzaţiile DNA la adresa lui Liviu Dragnea în privinţa referendumului.