Primăria comunei Baia de Criș, pe teritoriul căreia a avut loc în week-end ceremonia de comemorare a lui Avram Iancu, a postat pe contul oficial de facebook o serie de fotografii care arată mormanele de gunoi lăsat în urmă de participanți și de vânzători.
Primarul localității a anunțat că la serbările de anul viitor comercianții vor fi obligați să plătească o garanție de participare ce va fi returnată doar dacă terenul utilizat va fi curățat.
”În atenția comercianților care vă regăsiți în imaginile de mai jos să aveți mare grijă pentru anul viitor (de ȚEBEA) dacă mai doriți să participați. Prin HCL vom institui o garanție la închirierea terenului care va fi returnată dupa predarea amplasamentului folosit în timpul serbărilor”, a scris primarul Liviu Gorcea.
Duminică, la Țebea a fost comemorat Avram Iancu, considerat erou național, de la moartea căruia au trecut 150 de ani.
La eveniment au participat și premierul României, Nicolae Ciucă, Lucian Bode, ministrul de Interne, și ministrul Agriculturii, Petre Daea.
La Țebea, liderul partidului extremist AUR a încercat să ajungă în același loc cu premierul, la mormântul lui Avram Iancu. Simpatizanții lui George Simion, cu steaguri în mâini, au scandat în ritm de galerie mai multe sloganuri. Aceștia au fost opriți de un cordon semnificativ de jandarmi.