Spre deosebire de secretarul I de la Ambasada română la Moscova, care a fost prins în flagrant în timp ce avea materiale şi componente ale unui echipament de spionaj, ceea ce a expus deplin activităţile dale ilegale, diplomatul rus nu se face vinovat de niciun act ce ar putea duce la o asemenea decizie, arată Ministerul rus de Externe. A lega cele două chestiuni înseamnă a otrăvi deliberat atmosfera relaţiilor ruso-române. Am avertizat Bucureştiul în privinţa unor asemenea acţiuni, dar se pare că raţiunea nu a prevalat, a constatat ministerul condus de Serghei Lavrov.
„Regretăm profund că în loc de a încerca să îndepărtăm aspectele negative din relaţiile ruso-române, Bucureştiul demonstrează încă o dată dispreţul faţă de nevoia urgentă de a corecta aceste aspecte”, se spune într-un comunicatul postat miercuri după-amiază pe site-ul MAE rus. „Partea rusă respinge categoric o astfel de abordare distructivă”, adaugă MAE rus.
MAE rus spune că a înmânat instituţiei omoloage din România o notă de protest faţă de decizia anunţată de autorităţile române de a-l declara persona non grata pe secretarul I al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, ca modalitate de a răspunde expulzării din Rusia a diplomatului român Gabriel Grecu.
„Este complet contrar intereselor dezvoltării constante a unui parteneriat între ţările noastre, la care am chemat întotdeauna partea română”, afirmă diplomaţia de la Moscova.
„În această privinţă, ne exprimăm împotrivirea fermă faţă de acţiunile părţii române, asupra căreia cade întreaga responsabilitate pentru posibilele consecinţe. Ne rezervăm dreptul la măsuri de retaliere”, conchide comunicatul MAE rus.
Ministerul român de Externe a anunţat marţi că a declarat persona non grata un diplomat cu rang de secretar I din Ambasada Rusiei la Bucureşti, în reacţie la măsura similară a Moscovei de a-l expulza pe secretarul I al Ambasadei României la Moscova, Gabriel Grecu. Acesta a fost reţinut luni de FSB, fiind acuzat de activităţi de spionaj, un caz extrem de mediatizat la Moscova. România a acuzat Federaţia Rusă că prin reţinerea diplomatului a încălcat prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice.