Deputaţii au votat în sistem de vot electronic secret. Moţiunea simplă, intitulată „Sistemul sanitar din România: Alarmă de cod roşu”, a fost depusă, pe 2 mai, în plenul Camerei Deputaţilor, de liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, purtând semnătura 114 deputaţi liberali şi social-democraţi.
Potrivit semnatarilor, moţiunea a fost îndreptată către „adevăraţii” responsabili pentru modul în care sistemul sanitar este distrus sistematic, respectiv preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul. Deputaţii opoziţiei au mai susţinut că „în România de azi sistemul sanitar este bolnav, cuprins de metastaze”, motiv pentru care toţi responsabilii în domeniu trebuie să plece.
La rândul lor, în cadrul dezbaterilor, deputaţii puterii au punctat faptul că opoziţia nu s-a plasat pe poziţii constructive, care presupun soluţii alternative, ci doar a căutat să manipuleze opinia publică prin intermediul cifrelor şi să depună moţiuni. Nu în ultimul rînd, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, luni, de la tribuna Parlamentului, că a citit cu atenţie textul moţiunii simple şi a constatat ”un progres” faţă de moţiunea anterioară de la Senat, în sensul că o depăşeşte la „capitolul incoerenţă”.