Mihai Barsan

MS va organiza un nou concurs de rezidenţiat pentru posturile rămase neocupate în trei domenii

doctori, locuri, posturi

Potrivit Ministerului Sănătăţii, concursul se va desfăşura numai în Centrul Universitar Bucureşti.

 

Înscrierile pentru rezidenţiatul pe loc se vor face la direcţiile de sănătate publică, respectiv la ministerele cu reţea sanitară proprie, iar înscrierile la rezidenţiatul pe post la direcţia de sănătate publică a judeţului pentru care tinerii medici doresc să concureze.

„Încă de la începutul acestui an am avut în vedere organizarea unei sesiuni extraordinare de concurs deoarece, în sesiunea din noiembrie 2011, un procent important, aproximativ 40% din posturile scoase la concurs au rămas neocupate. Acest fapt constituie o situaţie de excepţie şi poate duce la o accentuare a deficitului de medici specialişti cu care se confruntă reţeaua de asistenţă medicală. Astăzi, am aprobat cadrul juridic care permite organizarea unui nou concurs şi estimăm că vom putea organiza această sesiune la jumătatea lunii mai”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, la finalul şedinţei de Guvern.

 

Un număr de 431 de locuri şi posturi de medic rezident au rămas neocupate după repartiţia candidaţilor promovaţi în concursul de rezidenţiat, sesiunea noiembrie 2011.

 

Dintre acestea, sunt 333 posturi de medic rezident, în unităţi sanitare care înregistrează deficit de medici specialişti, potrivit cifrelor Ministerului Sănătăţii.

 

Cele mai multe locuri sau posturi rămase neocupate se înregistrează în specialităţile: medicină de urgenţă (117 posturi în unităţi de primiri urgenţe), medicină de familie (40 de locuri şi 59 de posturi în serviciile de Ambulanţă), neonatologie (28 de posturi), A.T.I.(18 posturi), pediatrie (12 posturi).

Ultimele Articole