„Obiectivul specific al proiectului îl constituie eficientizarea managementului de program al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, prin acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă necesară pentru managementul, monitorizarea, implementarea şi controlul POST, la un nivel ridicat de calitate, eficienţă şi transparenţă”, se menţionează în caietul de sarcini.
Sursele de finanţare ale contractului ce urmează a fi atribuit vor fi din fonduri comunitare şi de la bugetul de stat. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 5 septembrie 2011, ora 10:00, iar durata contractului va fi de 26 de luni de la data atribuirii. Şedina de deschidere a ofertelor va avea loc în data de 5 septembrie 2011, ora 13, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
„În cazul ofertei comune câştigătoare, grupul de operatori economici va prezenta, înainte de încheierea contractului, dovada legalizării asocierii”, se menţionează în document.
Ofertanţilor li se solicită garanţie de participare de 250.000 lei şi o garanţie de bună execuţie în valoare de 10% din valoarea contractului, fără TVA. De asemenea, trebuie să facă dovada că media cifrei de afaceri anuale pe ultimii trei ani – 2008, 2009, 2010 – este de cel puţin 3 milioane euro sau echivalent.
Totodată, valoarea cumulată a serviciilor similare, incluse în maximum cinci contracte, trebuie să fie cel puţin egală cu 1 milion euro. De asemenea, ofertanţii trebuie să facă dovada că au prestat, în ultimii trei ani, servicii de consultanţă privind managementul de program pentru un program finanţat din fonduri europene nerambursabile sau program de investiţii.
Oferta va fi evaluată în conformitate cu criteriul de atribuire „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.
Programul Operaţional Sectorial Transport a fost aprobat în data de 12 iulie 2007, fiind cofinanţat de Comisia Europeană prin Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală eligibilă a programului se ridică la aproximativ 5,7 miliarde euro, din care aproximativ 4,57 miliarde euro reprezintă cofinanţarea Comisiei Europene.