Sorin Simon

Nabucco: Partenerii cer Azerbaidjanului să dea gaze pentru proiect

Azerbaidjan, gaze, gazoduct, Irak, nabucco, Turcia, Turkmenistan

Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Irakul sunt consideraţi potenţiali furnizori pentru conducta Nabucco, ce va avea o lungime de 3.300 de kilometri şi se va întinde din Turcia până în Austria, traversând România, Bulgaria şi Ungaria, relatează cotidianul Hurryiet.

„Am contacte cu Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Irakul. Dacă toate aceste ţări vor să aibă acces pe pieţele europeană şi turcă, posibilitatea este Nabucco”, a explicat comisarul european pentru energie Guenther Oettinger, în timpul ceremoniei de semnare a acordurilor tehnice care a avut loc miercuri.

Comisarul le-a cerut ţărilor furnizoare să ia parte la proiectul strategic „fără întârziere”.

Azerbaidjanul nu a trimis reprezentanţi la ceremonie, în pofida invitaţiei trimiste de Ministerul turc al Energiei.

„Nabucco trebuie să facă pasul final de la stadiul de proiect la realitate, dar mai există chestiuni care trebuie rezolvate”, a spus Oettinger, adăugând că state producătoare de gaz, în special Irakul şi Azerbaidjanul, trebuie să aibă opţiuni privind dezvoltarea pieţelor lor energetice şi accesul direct pe pieţele europene.

„Acum este rândul ţărilor sursă”, a spus ministrul turc al energiei Taner Yildiz, care a găzduit evenimentul la Kayseri.

Ministrul a dat undă verde şi altor două ţări – Rusia şi Iranul, dacă permite conjuctura politică – să se alăture proiectului. „Nu contează dacă este Azerbaidjan, Turkmenistan, Irak sau dacă sunt Rusia şi Iran – dacă o permite conjunctura globală – există proiecte pentru toţi”, a afirma Yildiz.

South Stream, interconectorul Turcia-Grecia-Italia şi Trans Adriatic Pipeline (TAP)se numără printre proiectele evocate de ministru, care le-a cerut potenţialilior furnizori să privească imaginea în ansamblu, adică acoperirea cererii de energie în ţările europene.

La rândul lor, Statele Unite au cerut Turciei şi Azerbaidjanului să semneze cât mai curând posibil un acord pentru vânzarea de gaz. „Aştept cu nerăbdare să văd următorul pas”, a declarat Richard Morningstar, trimis special al secretarului american de stat pentru afaceri energetice eurasiatice. „Sper că acest lucru va fi făcut cât mai repede posibil, pentru că este de o importantă crucială pentru succesul proiectului”, a adăugat el.

Oficialul american a reiterat importanţa pe care o acordă preşedintele Barack Obama proiectului Nabucco, explicând că simbolizează şi „relaţia îndelungată, foarte puternică dintre Statele Unite şi Turcia”.

Morningstar a subliniat şi că, deşi SUA nu fac parte din proiect, consideră că proiectul de coridor energetic sudic, ce include Nabucco, este extrem de important pentru diversificarea surselor de energie.

Ministrul turc al energiei a dat asigurări Uniunii Europene în discursul său că Ankara face tot posibilul pentru a acoperi necesarul de energie al Europei, în pofida semnalelor negative transmise de Bruxelles în ceea ce priveşte aderarea Turciei.

Ultimele Articole