Cele mai fanteziste susţin că specialiştii americani vor confirma existenţa şi chiar deţinerea unor variante, să sperăm prietenoase, de ET. Alţi blogeri, mai temperaţi, cred că descoperirea are legătură cu o bacterie acvatică sau existenţa unor condiţii favorabile vieţii pe un satelit al planetei Saturn. Anunţul pe internet al NASA vorbeşte despre o descoperire în astrobiologie care va avea consecinţe asupra cercetării probelor de viaţă extraterestră, fără a face alte precizări.