Iată integral textul scrisorii, ce poartă titlul “Dacă autostradă nu s-a făcut, măcar să se facă lumină” din Jurnalul Naţional
Dragă companie Bechtel,
De şapte ani urmăresc cu admiraţie tăcerea voastră diplomatică. Tăceţi profesionist indiferent ce se spune despre voi şi despre contractele voastre. Indiferent ce se face cu ele. O tăcere de beton.
Încă în campania prezidenţială din 2004, Traian Băsescu v-a acuzat că aţi dat şpagă, mie şi PSD-ului, ca să obţineţi contractul pentru Autostrada Transilvania. Tăcere.
E adevărat că, în 2005, acelaşi Traian Băsescu l-a asigurat curajos pe George W. Bush, licurici-şef la acea vreme, că totul e în ordine şi sub control în problema autostrăzii. Dar, după o vreme, ministrul Transporturilor vă acuză ca aţi semnat contractul cu „duşmanii poporului”. Tot tăcere.
Nu e mai puţin interesant că prima personalitate primită la Cotroceni de noul preşedinte a fost, în februarie 2005 (!), Wolfgang Roth, vicepreşedinte la Banca Europeană de Investiţii. Acelaşi Roth cu care pusese la cale mai multe proiecte pentru Bucureşti şi cu care voia să extindă colaborarea şi în ţară. În detrimentul altora, evident. La scurtă vreme, contractul cu voi s-a suspendat sub suspiciune de şpagă. Linişte din nou.
N-aţi spus niciodată nimic şi Traian Băsescu s-a jucat cu tăcerea voastră, în vreme ce voi vă vedeaţi doar de interese destul de mărunte. Adică să puteţi ciupi, când şi când, nişte bani de la Guvern, între două blocaje de finanţare.
Ar fi trebuit să vorbiţi şi să reacţionaţi, pentru că ştiţi foarte bine că această autostradă era un proiect util, gândit cu bună-credinţă, menit să lege România de Occident. Mai mult, a fost un proiect coordonat şi cu Guvernul Ungariei, în aşa fel încât să scoată din izolare judeţele Harghita şi Covasna. Marko Bella ştie bine toate astea. Dar tace şi el. Poate şi pentru că, după 2005, a devenit un fel de prizonier de război al regimului Băsescu. Acel Băsescu care e de altă părere, şi spune că a fost doar un proiect în care voi, compania Bechtel, aţi vrut să furaţi. Ştiţi cine e Traian Băsescu. Este omul politic care cândva s-a angajat „să scoată din capul românilor ideea de autostradă”. N-a reuşit să facă asta decât pe hartă, acolo, în locul proiectului vostru nu e încă nimic.
Mai tineţi minte inaugurarea celor 40 de kilometri din zona Cluj? Cu Radu Berceanu pe atunci ministru? Când nu ne-aţi lăsat, pe mine şi o delegaţie PSD, să vizităm tronsonul terminat? Dădea rău, poate iar mai întârziau nişte bani de la Guvern.
Şi totuşi noi am rămas singurii care vă apărau. Deşi mă întreb foarte serios pentru ce?
Doar ştiţi bine că preţul autostrăzii s-a triplat din cauza suspendărilor şi amânărilor, a conservărilor, a exproprierilor mai scumpe, a cimentului şi betonului mai scump. Ştiţi şi nu spuneţi nimic. E foarte clar că pentru Statele Unite, în acest moment, scutul antirachetă e mai important decât autostrada contractată cândva de Bechtel.
De şapte ani „luăm pumni în cap”, eu şi colegii mei de atunci, din cauza proiectului început cu voi şi apoi suspendat, oprit, tărăgănat etc. Pentru nişte bani – care mai mult nu veneau – aţi decis să tăceţi diplomatic. Şi umilitor. Dacă nu lămuriţi nici acum această chestiune înseamnă că nu aveţi nimic de spus. Adică chiar aţi vrut să furaţi. Şi atunci s-ar cuveni sesizat Parchetul General din România. Şi Ministerul Justiţiei, în SUA. Dacă autostradă tot nu s-a făcut, măcar să se facă lumină.