„Există o anumită presiune, inclusiv din partea… în interiorul PSD pentru ca PSD să aibă un candidat propriu (la alegerile prezidenţiale – n.r.). Evident că acest lucru ar crea o foarte mare nervozitate în zona liberală. Poate că liberalii, unii dintre ei, şi-ar dori acest lucru, pentru că în felul ăsta, dacă PSD ar da preşedintele, atunci conform înţelegerii (protocolul USL – n.r.) ei ar avea şeful Guvernului. Dar chestiunea asta ar crea o foarte mare nemulţumire, evident, la nivelul lui Crin Antonescu”, a declarat Năstase într-o emisiune la Antena 3.
Totodată, el a susţinut că decizia privind candidaturile pe liste separate la europarlamentare arată că aceste alegeri sunt mai importante decât cele prezidenţiale.
„Partidele trebuie să se hotărască în definitiv care sunt alegerile cele mai importante. Sunt alegerile europarlamentare, sunt alegerile prezidenţiale? (…) Din punctul meu de vedere, dacă alegerile prezidenţiale erau considerate cele mai importante, tocmai pentru a finaliza schimbările în cadrul regimului Băsescu, atunci la europarlamentare ar fi trebuit să se meargă împreună, pentru că rezultatele de la europarlamentare vor determina tot felul de tensiuni la nivel local”, a susţinut Năstase.
El a precizat că primul care a anunţat candidatura pe liste separate la europarlamentare a fost preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Fostul lider al PSD a pledat pentru păstrarea unităţii USL cel puţin până la momentul alegerilor prezidenţiale de anul viitor.