„În ţara asta se trăieşte numai pe relaţii, nu pe valoare. Sportul este politizat deja de mult, n-aţi înţeles, de foarte mult timp, punem oameni politici la sport. Ministerul ăsta era un minister, acum a ajuns o agenţie. Nu se poate să fim reprezentaţi de o agenţie. O să fim o agenţie de manechine peste câtva timp. Suntem singura ţară care nu are un minister, sportul nu este un minister. Păi cum să fie o prioritate sportul, dacă cei care ne conduc nu cred că e o prioritate. Păi dacă sportul nu e o prioritate, atunci nici sănătatea nu e o prioritate în ţara asta”, a spus Ilie Năstase.
El a adăugat că nu se va mai implica în niciun proiect al Federaţiei Române de Tenis. „Nu mă mai interesează, în 13 ani mi-am făcut datoria. Ce mi-a dat mie Federaţia, cred că am dat de zece ori înapoi. De acum încolo, dacă cineva vrea să facă cu mine privat ceva, un turneu sau să mă implic, da, dar cu Federaţia, niciodată mi-a ajuns”, a conchis Năstase.