Isărescu a sugerat, la începutul lunii iulie, că aderarea la eurozonă ar putea dura cu 10 ani mai mult faţă de ţinta asumată oficial, 1 ianuarie 2019. Acum 10 zile, la un eveniment găzduit de BNR, guvernatorul revenea asupra acestei chestiuni:
„Cred că aici avem două probleme. Unu, să nu ne îndepărtăm de criteriile de convergenţă şi doi, în al doilea rând, să fim foarte bine pregătiţi când intrăm, pentru că experienţa ultimilor ani, şi nu numai experienţa Greciei, pune sub semnul întrebării un postulat care a existat înainte de criză, că dacă îndeplineşti criteriile de convergenţă nominală, intrarea în club te ajută, duce la mai multa convergenţă per se, prin faptul că eşti în club, că există o anumită solidaritate. Acest postulat este pus în prezent sub semnul întrebării inclusiv datorită faptului că pe datele ultimilor ani există o divergenţă între ţările membre euro, mai ales între flancul sudic şi flancul nordic”.
Divergenţele în materie de competitivitate, stabilitate şi eficienţă economică remarcate de guvernator au ieşit la lumină odată cu criza din Grecia şi criza datoriilor de stat din zona euro. În ultimii ani a devenit vizibilă o Europă în două viteze, iar Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană au arătat că nu dispun încă nici de uneltele tehnice, nici de voinţa politică de a construi o punte peste prăpastia care desparte economiile prospere din nordul continentului de ţările-consumator, nedisciplinate fiscal, din sud. Toate acestea l-au făcut pe guvernatorul Băncii Poloniei, Marek Belka, să vorbească despre eurozonă ca de o casă după incendiu.
