„Este un risc foarte probabil pentru Europa Centrală si de Est şi s-ar repeta situatia pe care am mai vazut-o. Daca bancilor grecesti li se va cere sa finanteze deficitul bugetar al Greciei, cu siguranta vor fi nevoite sa suplimenteze capitalul, reducandu-şi expunerea pe anumite ţări ale Europei Centrale şi de Est”, este de părere analistul Capital Economics, Neil Shearing.
În România activează şase bănci elene: Alpha Bank, NBG prin Banca Românească, EFG Eurobank prin Bancpost, Piraeus Bank, ATE Bank şi Emporiki. Cele şase instituţii controlau la sfârşitul anului trecut aproape 17% din activele bancare româneşti. Recent, Nicolae Cinteză, directorul direcţiei de supraveghere din BNR, a declarat că unele bănci greceşti vor efectua majorări de capital în perioada următoare. De altfel, două au adus deja sume importante la capital în 2009.
Bancpost a operat două majorări de capital, una de 107 milioane euro în august şi alta de 53 de milioane în martie. Şi National Bank of Greece, proprietarul Băncii Româneşti, a injectat în februarie o sumă importantă în subsidiara locală, anume 43 de milioane de euro.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!