„Fostul preşedinte Nelson Mandela a primit permisiunea de a părăsi spitalul. Va continua să primească îngrijiri la domiciliul său din Houghton (în Johannesburg)”, anunţă Biroul preşedintelui Jacob Zuma.
În vârstă de 94 de ani, Mandela a fost spitalizat la Pretoria pe 8 decembrie pentru o infecţie pulmonară.
Erou al luptei antiapartheid, Mandela a petrecut 27 de ani la închisoare. Eliberat în 1990, el a devenit în 1994 primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.