Nelson Mandela, eroul anti-apartheid si primul presedinte de culoare al Africii de Sud, a fost dus la spital sambata dimineata pentru o infectie pulmonara recurenta.
„Situatia este grava acest moment, dar medicii ne-au asigurat ca este intr-o stare confortabila”, a declarat purtatorul de cuvant al Presedintie sud-africane, Mac Maharaj, pentru postul de televiziune ENCA.
Mandela a renuntat la functia de presedinte in 1999 si nu a mai fost activ pe plan politic de peste un deceniu.
Madiba (numele de trib al liderului care a condus campania impotriva apartheidului) are probleme pulmonare dupa ce s-a imbolnavit de tuberculoza in timpul detentiei. El a petrecut 27 de ani pe Insula Robben si in alte penitenciare pentru incercarile de a da jos guvernul.
Fostul lider sud-african a fost internat in spital in repetate randuri in ultimele luni din cauza afectiunii pulmonare.
Nelson Mandela a primit Premiul Nobel pentru Pace in 1993. A fost ales primul presedinte de culoare al tarii in 1994 si s-a retrat dupa un mandat, in 1999.