Compania germană E.ON, cu afaceri în domeniul gazelor şi al energiei, nu intenţionează să renunţe la piaţa românească aşa cum s-a vehiculat recent în presă. Una dintre cele mai mari probleme identificate E.ON este continuarea menţinerii preţurilor reglementate pe piaţa de gaze. „Piaţa de gaze este departe de a fi competitivă şi liberalizată. România trebuie să urmeze calea către liberalizare care presupune şi ajustarea preţurilor altfel investitorii pot fi tentanţi să aleagă alte pieţe. Noi nu dorim să plecăm, vrem ca liberalizarea să se facă treptat cu protejarea consumtorilor cei mai mai vulnerabili”, a spus un oficial E.ON.
Revista Q Magazine a publicat o ştire conform căreia E.ON ar urma să renunţe la afacerile din România din cauza problemelor din ţara natală şi a neseriozităţii Autorităţii de Reglementare din România. Informaţia a fost pe surse.
E.ON deţine distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi gaze din regiunea Moldovei. În fiecare an de la venirea în România compania germană a realizat profituri de zeci de milioane de euro.