Mihai Barsan

Nestle va prelua divizia Nutrition a gigantului farmaceutic Pfizer

achiziție, analisti, Nestle

Nestle anticipează că achiziţia va creşte profitul grupului din primul an financiar întreg după fuziune şi va întări prezenţa companiei pe pieţele emergente, care generează aproximativ 85% din vânzările Pfizer Nutrition, transmite Bloomberg.

 

Totodată, Nestle estimează că divizia achiziţionată va genera în acest an vânzări de 2,4 miliarde de dolari şi va creşte marja de profit a grupului, datorită expunerii pe pieţele emergente.

 

Grupul elveţian era considerat favorit la preluarea Pfizer Nutrition, în principal datorită resurselor financiare considerabile, şi va plăti tranzacţia în cash.

 

Compania elveţiană încearcă să-şi revigoreze afacerile de pe piaţa chineză a alimentelor pentru bebeluşi, unde este în declin constant din 2005, când a fost nevoită să retragă două varietăţi de lapte praf după ce autorităţile au constatat că conţin prea mult iod.

 

Piaţa mondială a alimentelor pentru nou-născuţi a generat anul trecut afaceri de 42,2 miliarde de dolari, din care 43% în regiunea Asia-Pacific, potrivit datelor Euromonitor International.

 

Analiştii consideră că preţul plătit de Nestle este uşor prea ridicat, însă tranzacţia are valoare strategică deoarece va consolida poziţia grupului în Asia.

 

Tranzacţia reprezintă cea mai mare vânzare de operaţiuni efectuată de Pfizer din 2006, când Johnson & Johnson a preluat mai multe mărci ale grupului farmaceutic, precum Sudafed şi Bengay, pentru 16,6 miliarde de dolari.

 

Pfizer a scos la vânzare, la jumătatea anului trecut, diviziile de hrană pentru nou-născuţi şi produse de îngrijire a animalelor, pentru a se concentra pe activităţile de bază legate de industria farmaceutică.

 

Surse apropiate situaţiei au declarat săptămâna trecută pentru Bloomberg că Nestle şi grupul francez Danone au fost „finaliştii” licitaţiei pentru Pfizer Nutrition.