Furtuna a lăsat în urmă un haos de dimensiuni antologice. Potrivit autorităţilor, cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa. Deosebit de afectată de uragan a fost şi metropola New York. Devastat este mai ales sudul cartierului Manhattan.
La o zi după furtună, sute de mii de oameni continuă la New York să nu aibă curent electric în locuinţă. Mulţi nu au nici apă curentă şi nici încălzire. Afectat este cu precădere sudul insulei Manhattan. Mulţi locuitori sunt încă în stare de şoc după cele trăite. O femeie a afirmat: „Nimic nu mai funcţionează, nici semafoarele, nici iluminatul stradal. Peste tot sunt poliţişti, peste tot dărâmături şi umezeală.” Potrivit furnizorului local de curent, Con Edison, poate dura o săptămână şi mai bine până când reţeaua de electricitate va fi refăcută în totalitate, scriu cei de la Deutsche Welle.
Primarul metropolei New York, Michael Bloomberg, a declarat că, fără îndoială, „Sandy” a fost cea mai gravă furtună din istorie abătută asupra oraşului. Numai în raza metropolei şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar pagubele se cifrează la multe miliarde de dolari. 80 de imobile din cartierul Queens au fost mistuite de flăcări iar sute de case din Long Island şi alte cartiere din vecinătatea coastei au fost inundate. Un martor ocular a relatat: „Sunt distrugeri de nedescris. Am trăit aici întreaga mea viaţă, dar aşa ceva nu am mai văzut până acum. Pe chipurile oamenilor se poate citi teamă. E de nedescris.”
De-a lungul albiei East River, toate tunelurile de metrou au fost inundate. Este vorba de cele mai mari pagube înregistrate de metroul new-yorkez în istoria sa veche de 100 de ani. Primarul Bloomberg a conchis: „Avem două sarcini principale: trebuie să repornim transportul public de călători şi să refacem reţeaua de distribuţie a curentului.” Primarul a anunţat de asemenea că, începând din 31.10, oraşul îşi reia viaţa publică. Chiar dacă şcolile şi multe alte instituţii rămân închise, autobuzele şi-au reluat circulaţia şi bursa afacerile. La New York se va desfăşura duminică chiar şi maratonul, aşa cum fusese programat.
Peste tot acolo unde există prize publice în stare de funcţionare – pe străzi, în hoteluri sau cafenele – s-au format grupuri de oameni care îşi încarcă telefoanele mobile sau calculatoarele portabile. Şi, chiar dacă tradiţionala paradă de Halloween a fost contramandată, urbea pare să revină, treptat, la optimism.