„Studiul pe care îl realizăm include o gamă amplă de posibilităţi”, a explica purtătorul de cuvânt, precizând că una dintre opţiuni este taxarea cu cinci dolari pe lună pentru accesul la versiunea online.
Cotidianul dispune în prezent de circa 650.000 de abonaţi pentru ediţiile sale care apar în timpul săptămânii.
Ca restul presei americane, New York Times trece prin dificultăţi provocate de prăbuşirea nivelului de publicitate şi a „migrării” cititorilor săi spre internet.
Grupul de presă a anunţat în aprilie că în primul trimestru a avut pierderi de 74,5 milioane de dolari.