Alice Drăghici

NEWS ALERT: Măștile devin obligatorii peste tot. Se închid școlile, restaurantele și teatrele

masca obligatorie, scoli inchise

Măsurile se vor aplica de luni noapte.

 

SURSE: Premierul Orban îl demite pe prefectul Capitalei

 

Principalele declarații ale purtătorului de cuvânt al Prefecturii București, Mariana Stancu Țipișcă:

 

„Începând cu ora 0:00 în această noapte se suspendă activitatea didactică față în față în școli, licee, inclusiv creșe și universități, timp de 14 zile

Cinematografele și sălile de spectacole se închid din 20 octombrie

Masca devine obligatorie în toate spațiile publice din 20 octombrie

Interzise resturantele și cafenelele în interior din 20 octombrie.”

 

Românul care a revoluționat traficul din New York vine cu soluții pentru București. Va lucra gratis

 

Rata de infectare a depășit 3 cazuri la mia de locuitori în București încă de duminică, iar legislația în vigoare pe perioada stării de urgență dă puterea comitetelor județene să adopte restricții timp de 14 zile pentru a scădea rata infectării.

 

-purtrea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

-activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de prepare, comercializare și consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

-activitatea restaurantelor și a cafenelelor din hoteluri, pensiuni sau alte unități de cazare este permisă pentru persoanele cazate;

-activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

-organizarea și desfășurarea activității în cinematografe, instituții de spectacole și/sau concerte este interzisă;

-suspendarea temporară a activităților didactice care presupun prezența față în față, din unitățile de învățământ, cursurile desfășurându-se online.