„În 2006 eram angajat în domeniul auto. Vroiam să încep un business şi am început să import MP3 player portabile. Pe lângă investiţia în bani exista şi investiţia emoţională care este şi mai mare decat cea a banilor”, spune directorul de vânzări Nexus Electronics.
Investiţia a amortizat-o într-un an, ceea ce i-a permis să treacă la un proiect mai ambiţios.
„În 2007 am început să dezvoltăm şi să vindem un sistem de monitorizare prin GPS a autovehiculelor, principalii jucatori pe piata aceasta. Începutul a fost greu, piaţa era nulă, hărţile nu erau foarte bine dezvoltate, oamenii sunt multi mai degajaţi pentru că astfel de produse”,
În doi ani, Florin Subţirică a vândut sistemul GPS Tracking la peste 200 de companii. În 2009, cifra de afaceri aproape s-a dublat faţă de anul precedent.
La începutul acestui an, antreprenorul a mai lansat un serviciu: www.oficiupostal.ro permite comandarea prin internet a transmiterii unor scrisori sau documente fizice, într-un sistem asemănător postei traditionale.
OficiulPoştal.ro a costat 15.000 de euro, bani pe care antreprenorul i-a obţinut tot printr-un credit. Se ocupa personal de site, dar spune că va face angajări, în funcţie de dezvoltarea proiectului. Şi asta pentru că deja are o nouă idee pe care vrea să o dezvolte: un nou program de eficientizare a costurilor pentru companii.
În acest an, Florin Subţirică vrea să dubleze cifra de afaceri a companiei sale şi să expedieze peste o mie de scrisori şi documente pe zi, cu ajutorul OficiuluiPoştal.ro