Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj transmis la comemorarea lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache, personalități ale politicii românești care au murit în închisorile comuniste.
„Comemorăm azi două mari personalități ale istoriei noastre: Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Cei doi au marcat politica interbelică și au rămas, până în ultima clipă, apărătorii valorilor democratice, ai statului de drept și adversari ai dictaturii. Aflate la zece ani distanță, 5 februarie 1953 și 5 februarie 1963 sunt zilele în care Iuliu Maniu și apoi Ion Mihalache au murit în închisorile Sighet și respectiv Râmnicu Sărat, în care au fost aruncați de regimul criminal comunist”, arată Ciucă, într-o postare pe Facebook.
„Faptele lor sunt o lecție de onoare și de demnitate, dar și un prilej de reflecție asupra răului adus de lagărul comunist, în care jumătatea de Est a Europei a fost aruncată de către ocupantul sovietic”, a continuat el.
„Avem datoria de a condamna atrocitățile regimului comunist, dar și de a onora memoria celor care s-au opus dictaturii, indiferent de partidul din care au făcut parte. Ca prim-ministru și președinte al unui partid istoric, îi asigur pe români că guvernul pe care îl conduc ia în serios promovarea politicilor memoriei și a educării tinerei generații în spiritul adevărului”, a mai spus Ciucă.
„Cred cu tărie că acestea sunt condițiile de bază pe care putem construi România europeană, stabilă și democratică, pe care ne-o dorim toți”, a conchis premierul.